Administrație

Polițeanu dă vina pe trecut, dar raportul Curții de Conturi arată derapaje chiar în primele două luni de mandat

Raportul Curții de Conturi privind situațiile financiare ale Primăriei Ploiești la 31 decembrie 2024 arată nereguli majore, prejudicii și o administrație care funcționează haotic. Cu toate acestea, presa fidelă primarului Mihai Polițeanu încearcă să minimalizeze concluziile, afirmând că „în general” e vorba despre fosta administrație. Doar că afirmația este contrazisă chiar de documente, nu de opinii. Administrația Polițeanu s-a instalat în octombrie 2024, iar raportul demonstrează că, în nici două luni, noua conducere reușise deja performanța de a genera propriile abateri financiare.

Un exemplu evident este plata nejustificată de peste 18.000 de lei către firma care a organizat Târgul de Crăciun. Firma respectivă, care a primit și anul acesta, tot prin atribuire directă, organizarea evenimentului, nu și-a achitat nici până astăzi debitele din anul anterior. În loc să clarifice situația, a trimis primăriei documente ilizibile, fără valoare, fără avize, și totuși a intrat pe domeniul public ca pe propriul teren, montându-și „jucăriile” după bunul plac.

Aceste derapaje vin peste un tablou deja sumbru conturat de auditorii publici: peste 75 de milioane de lei datorii neînregistrate către furnizori; 45.755 lei plătiți pentru lucrări de asfaltare inexistente, cu penalități suplimentare de 15.000 lei; peste 1,2 milioane de lei penalități către Administrația Fondului de Mediu pentru nerespectarea legislației privind colectarea deșeurilor; aproape 175.000 de lei taxe și impozite neînregistrate, deși existau decizii judecătorești definitive; întârzieri de peste un an și jumătate în vânzarea unor locuințe ANL, ceea ce a dus la pierderi prin subevaluare cauzată de inflație. Neregulile sunt consemnate punctual, cu cifre și termene, nu cu formulări evazive de tipul „în general”.

În timp ce raportul devoalează derapaje financiare, orașul asistă și la un spectacol grotesc în centrul Ploieștiului. În zona parcului șahiștilor, patinoarul montat pentru Târgul de Crăciun a stârnit reacții de la tăcere jenată la hohote de râs. Patinoarul a fost instalat ca și cum proiectanții ar fi vrut să testeze limitele absurdului: în mijloc tronează statuia lui Nichita Stănescu, acoperită de gheață ca un „arbitru” literar al viitorilor patinatori; tufele de la baza soclului au fost incluse direct în suprafață; patru stâlpi de iluminat au fost înghițiți de structura patinoarului, devenind obstacole în toată regula. Toate acestea au fost montate fără avize, doar prin simpla ocupare a domeniului public, ca și cum orașul ar fi o anexă privată a firmei organizatoare.

Oamenii care au trecut prin zonă și-au frecat ochii, apoi au izbucnit în râs. Pe bună dreptate: puține orașe din lume se pot „mândri” cu un patinoar în mijlocul căruia se află o statuie, vegetație și stâlpi. Dacă povestea se răspândește, Ploieștiul ar putea deveni o atracție națională în categoria „așa nu”.

În tot acest timp, presa apropiată primarului încearcă să spele imaginea administrației, mutând vina în trecut. Dar raportul Curții de Conturi arată fapte prezente, cifre clare, responsabilități directe, asumate de actuala conducere, care și-a însușit oficial concluziile auditorilor. Iar realitatea din teren, fie că vorbim de plăți nejustificate ori de patinoare montate peste statui și stâlpi, confirmă că problemele nu sunt doar moștenite — sunt și create de administrația Polițeanu încă din primele săptămâni de mandat.

Articole similare

Back to top button