Atac armat lângă Casa Albă: suspect afgan sosit în SUA în 2021. Trump cere măsuri mai dure împotriva imigrației

Doi militari ai Gărzii Naționale au fost grav răniți miercuri, în urma unui atac armat produs la câteva străzi de Casa Albă, în Washington. Suspectul, care a fost și el rănit în timpul intervenției forțelor de ordine, este un bărbat venit din Afganistan în septembrie 2021.
Președintele american Donald Trump a confirmat informația, calificând incidentul drept „act de terorism” și afirmând că persoana implicată a fost adusă în Statele Unite „de administrația Biden”. Liderul de la Casa Albă a anunțat că va solicita o reevaluare a tuturor celor ajunși în SUA din Afganistan în perioada predecesorului său.
De asemenea, Trump a lansat un nou atac la adresa imigrației ilegale, pe care a numit-o „cea mai mare amenințare la adresa securității naționale”.
Detaliile atacului
Potrivit poliției, în jurul orei 14:15, suspectul s-a apropiat de o patrulă a Gărzii Naționale și a deschis focul. Militarii au reușit să-l imobilizeze și să-l aresteze. Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a transmis că „focurile de armă au fost țintite”, iar FBI a precizat că cei doi militari sunt în stare critică.
Guvernatorul statului Virginia de Vest, de unde provin victimele, a anunțat inițial că acestea au decedat, dar și-a retras ulterior declarația.
Poliția a comunicat că, în acest moment, nu există informații privind motivul atacului.
Context tensionat în SUA
Incidentul are loc într-o perioadă marcată de tensiuni politice și sociale, amplificate după asasinarea influencerului conservator Charlie Kirk, la începutul lunii septembrie.
În ultimele luni, Trump a dispus desfășurarea Gărzii Naționale în mai multe orașe conduse de democrați, inclusiv Washington și Los Angeles, decizii contestate în instanță de autoritățile locale. Săptămâna trecută, municipalitatea capitalei a obținut o hotărâre favorabilă pentru retragerea militarilor.
Cu toate acestea, Secretarul Apărării Pete Hegseth a anunțat trimiterea a încă 500 de militari la Washington, ridicând numărul total la peste 2.500.
Sursa foto: wikipedia



