Sprijin european pentru studenți, dar tinerii cer mai mult: 60 de milioane de euro pentru burse sociale în 2026

Guvernul României a anunțat miercuri că bursa socială destinată studenților va fi susținută în continuare din fonduri europene, printr-o suplimentare de 60 de milioane de euro aprobată de Comisia Europeană. Banii vor fi distribuiți pentru anul universitar 2025-2026 și vor sprijini aproximativ 40.000 de tineri din medii vulnerabile, pentru a preveni abandonul școlar din cauza problemelor financiare.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a explicat într-o postare pe Facebook că alocarea se face prin Fondul Social European Plus, cu sprijinul Ministerului Educației și al Comisiei Europene, în special al vicepreședintei executive Roxana Mînzatu. Potrivit oficialului, această finanțare nu doar asigură un sprijin financiar lunar, ci contribuie la menținerea studenților în sistemul universitar, astfel încât tinerii să își finalizeze studiile și să devină profesioniști de care România are nevoie.
Beneficiarii principalii vor fi studenții cu venituri reduse sau aparținând grupurilor dezavantajate, pentru care banii europeni vor reprezenta o pârghie importantă în menținerea parcursului academic până la absolvire. Autoritățile estimează că primele plăți vor fi efectuate până în luna februarie 2026, pentru luna ianuarie, odată ce procedurile de implementare vor fi finalizate.
Critici din partea studenților: fondul rămâne insuficient
Reacția studenților nu a întârziat. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a salutat vestea, dar a atras atenția că această sumă nu este suficientă și nu înlocuiește obligația statului de a crea un fond de burse și protecție socială adaptat realităților actuale ale tinerilor. Organizația consideră că alocarea de 60 de milioane de euro reprezintă un rezultat semnificativ, dar tardiv, și nu poate compensa efectele reducerii fondului de burse în ultimii ani.
ANOSR susține că, din cauza unor măsuri bugetare recente, fondul de burse și protecție socială destinat studenților a scăzut cu peste 50%, afectând capacitatea tinerilor de a face față cheltuielilor de trai. Studenții menționează și limitarea facilităților de transport feroviar, care acum sunt acordate doar între centrul universitar și domiciliu, ceea ce adaugă presiune financiară asupra celor aflați în situații vulnerabile.
În comunicatul său, ANOSR a mai subliniat că sistemul de burse a fost „constant subfinanțat” în raport cu costurile reale pe care le implică traiul unui student. Pentru anul 2024, fondul alocat a fost aproape la jumătate față de nivelul necesar pentru a asigura o bursă minimă de 1.588 lei pe lună, sumă considerată de organizație drept coșul minim de trai al unui student, luând în calcul cheltuielile pentru locuit, alimentație și alte necesități.
Studenții cer includerea unui fond de burse și protecție socială adecvat în Legea bugetului de stat pentru 2026, considerând că resursele europene pot fi un sprijin, dar nu pot înlocui responsabilitatea statului de a finanța în mod corespunzător educația superioară.
Contextul finanțării
Finanțarea prin Fondul Social European Plus (FSE+) face parte dintr-un pachet mai larg de politici menite să reducă abandonul universitar și să faciliteze accesul la educație pentru grupurile dezavantajate, atât studenții la buget, cât și cei la taxă. Bugetul acestui fond pentru perioada 2021-2027 este substanțial și permite statelor membre să finanțeze astfel de programe sociale.
Rămâne de văzut dacă Guvernul va lua în calcul și solicitările ANOSR în cadrul discuțiilor privind bugetul pe anul viitor, astfel încât sprijinul pentru studenți să fie mai consistent și adaptat nevoilor reale ale acestora.
Sursa foto: arhivă



