Femeie lovită pe trecerea de pietoni, în Ploiești

Accident pe strada Cantacuzino
Un accident rutier s-a produs miercuri în Ploiești, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino. O femeie în vârstă de 42 de ani a fost lovită de un autoturism în timp ce se afla în traversare, pe o trecere de pietoni. Incidentul a mobilizat echipajele de intervenție, iar victima a primit îngrijiri medicale și a fost ulterior transportată la o unitate medicală.
Polițiștii verifică împrejurările
La locul accidentului au ajuns polițiștii rutieri, care au început verificările pentru a stabili exact cum s-a produs impactul și care au fost circumstanțele în care autoturismul a ajuns să lovească pietonul.
Anchetatorii urmăresc atât dinamica accidentului, cât și eventualele indicii care pot clarifica modul în care șoferul a respectat regulile privind acordarea priorității pietonilor, fiind deschis si un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Rezultatele testelor etilotest au iesit negative, atât în cazul victimei, cât și în cel al șoferului, în vârstă de 57 de ani. Cercetările continuă.
Sursa foto: arhivă





