Ploieșteni lăsați pe drumuri: case demolate fără alternative clare. Primăria Ploiești invocă lipsa autorizațiilor, cetățenii acuză ani de promisiuni deșarte

Zeci de familii din Ploiești, care locuiesc pe strada Văii, trăiesc în aceste zile o dramă fără precedent. După ani de trai în aceleași locuințe, oameni care spun că „au crescut și au îmbătrânit aici” au fost înștiințați de Primăria Ploiești că urmează să le fie demolate casele. Motivația oficială? Lipsa autorizațiilor de construire.
Problema este cu atât mai gravă cu cât oamenii susțin că nu au construit fără știrea autorităților. Dimpotrivă, spun că au fost racordați legal la rețeaua de electricitate – fapt imposibil fără documente de proprietate – și că, în mod constant, au plătit taxe și impozite pentru aceste imobile.
„Ne-au lăsat să construim, au știut de noi, au venit în campanii să ne ceară voturile și ne-au promis asfalt și canalizare. Acum ne spun că nu avem autorizație și trebuie să plecăm. Unde să ne ducem?”, ne povestește una dintre persoanele care urmează să fie evacuate.
Situația nu este singulară. În trecut, și locuitorii cartierului Dallas s-au confruntat cu pericolul evacuării, tot în lipsa unor alternative reale oferite de administrația locală.
Primăria Ploiești nu oferă detalii clare cu privire la procedura care va fi urmată în cazul persoanelor afectate. Nu sunt oferite detalii concrete cu privire la ajutorul acordat, la despăgubiri sau unde vor fi relocate acestea, având în vedere faptul că locuințele sociale sunt foarte puține iar cererea este foarte mare.
Pe fondul acestei incertitudini, oamenii acuză administrația de lipsă de transparență și nepăsare deoarece nu au fost chemați la discuții cu municipalitatea, ci doar au primit notificarea de demolare.
Drama ploieștenilor de pe strada Văii deschide din nou o rană veche: modul în care administrația locală gestionează problemele de urbanism și relația cu cetățenii vulnerabili. Fără dialog, fără soluții reale și cu o comunicare fragmentată, oamenii se simt abandonați de cei pe care i-au votat.
Întrebări la care numai Primăria Ploiești poate răspunde:
- Vor fi acești oameni despăgubiți?
- Dacă da, care este valoarea acestor despăgubiri și cum va fi ea stabilită?
- Unde vor fi mutați?
- Există aceste locuințe sau vor rămâne doar o promisiune?
Până la un răspuns clar, oamenii își trăiesc zilele în incertitudine, cu valizele pregătite și privirile îndreptate spre o Primărie care, deși a știut de existența lor timp de decenii, pare acum că vrea să șteargă totul dintr-o semnătură. Nu a primarului, ci a administratorului de oraș, care pare că i-a luat locul. Singura certitudine este că ideea noii administrații de a rezolva o criză este aceea de a declanșa altele, mult mai grave.


