Administrație

Între două concerte și o postare festivistă, primarul Politeanu mai bifează câte un subiect grav – pe care însă îl ignoră sistematic de luni întregi

Imaginile revoltătoare din locuințele sociale – devenite focare de mizerie și dispreț față de comunitate – nu sunt o noutate. Noi am tras semnale de alarmă de mult timp. Situația din blocurile sociale de pe strada Cătinei, din Mihai Bravu („Fero”) sau din zona Rafinorilor nu a apărut peste noapte. Este rezultatul ani de nepăsare, lipsă de control și toleranță periculoasă față de comportamente abuzive.

Locuințele sociale, concepute ca ajutor temporar, s-au transformat – în unele cazuri – în spații devastate, insalubre, unde legea și bunul simț au fost complet abandonate. Beneficiarii nu doar că refuză orice responsabilitate, dar contribuie activ la distrugerea unui sprijin plătit din banii ploieștenilor.

Acum, primarul anunță „fermitate”. Dar fermitatea nu vine doar când camera e pornită. Vine cu reguli aplicate constant, cu controale, cu responsabilizare, nu cu PR și reacții întârziate.

E nevoie de mai mult decât postări alarmiste. E nevoie de voință, de continuitate și de curajul de a acționa – nu doar de a poza în „omul hotărât”, între două festivaluri.

Ploieștiul nu mai are timp de așteptat. Iar cetățenii onești nu mai trebuie să plătească pentru eșecurile administrative mascate cu vorbe mari și gesturi tardive.

 

Articole similare

Back to top button