Descinderi în forţă – 12 percheziţii la hoţii din supermarketuri: 18.000 de lei, bunuri furate din centre comerciale

Polițiștii din Ploiești, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au descins în forță, în această dimineață, la 12 adrese din județul Prahova și municipiul București.
Ținta descinderilor: un grup de persoane bănuite că, timp de mai multe luni, au dat lovituri în lanț în supermarketuri și centre comerciale.
Potrivit anchetatorilor, hoții acționau prin dislocarea sistemelor antifurt și plecau nestingheriți cu marfă de valoare. Prejudiciul total se ridică la 18.000 de lei.
Ancheta a scos la iveală și scene violente: În iunie, unul dintre suspecți ar fi amenințat cu violență agenții de pază și gestionarul unui magazin pentru a scăpa cu produsele furate. În iulie, în centrul Ploieștiului, două persoane au încercat să tâlhărească un trecător, însă au fost împiedicate de rezistența victimei.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mijloace de probă importante. Suspecții au fost duși la audieri, iar procurorii urmează să decidă măsurile legale.
Operațiunea s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, al polițiștilor din Capitală și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești.



