AdministrațieNaționalPolitic

Cine are datorii, rămâne fără bonus: Senatul susține legea USR

Senatul a adoptat luni proiectul legislativ inițiat de Uniunea Salvați România (USR), care blochează majorarea indemnizațiilor pentru conducerea companiilor de stat aflate pe pierdere sau cu datorii. Proiectul a trecut cu 104 voturi pentru și 12 abțineri, fiind un pas important în responsabilizarea managementului companiilor unde statul sau autoritățile locale dețin pachetul majoritar de acțiuni.

Ce prevede legea

Conform noii reglementări, operatorii economici aflați în dificultate financiară sau cu restanțe fiscale nu vor mai putea mări remunerațiile fixe ale membrilor consiliilor de administrație, ale directorilor sau ale consiliilor de supraveghere peste nivelul stabilit în ultimul buget aprobat.

Potrivit comunicatului USR, scopul inițiativei este oprirea practicilor abuzive prin care șefii companiilor beneficiază de bonusuri și majorări salariale, în timp ce firmele înregistrează pierderi și datorii la bugetul statului.

Reacția inițiatoarei

Deputata Oana Țoiu, inițiatoarea legii, a explicat că această măsură promovează principiul „performanță înainte de privilegii”.
„Trebuie să restabilim încrederea în deciziile statului, iar acest lucru nu este posibil atunci când principalii datornici sunt companii cu acționariat majoritar de stat. Odată cu adoptarea legii, conducerile companiilor nu își vor mai putea mări salariile în timp ce au datorii la bugetul asigurărilor sociale, la sănătate sau alte impozite neplătite. Efectul nu este doar unul bugetar, ci și moral”, a declarat Țoiu.

Impactul legii

Această măsură legislativă are rol dublu: pe de o parte, limitează cheltuielile salariale nejustificate, iar pe de altă parte, creează presiune morală asupra managementului companiilor de stat pentru a respecta obligațiile fiscale. Practic, salariile și bonusurile nu mai pot fi majorate fără ca firma să fie stabilă financiar și la zi cu plățile către stat.

Adoptarea proiectului în Senat reprezintă primul pas, urmând ca legea să fie transmisă pentru dezbatere și vot final în Camera Deputaților, forul decizional.

Sursa foto: politicaromaneasca.ro

Articole similare

Back to top button