Știri locale

Trafic blocat pe DN1 la Sinaia din cauza unui copac căzut peste cablurile electrice

Traficul rutier pe DN1, în zona Sinaia, a fost blocat miercuri seară, începând cu ora 20:20, după ce un copac s-a prăbușit peste firele de electricitate la kilometrul 118+400.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, circulația a fost oprită pe ambele sensuri de mers, iar la fața locului au intervenit echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova. Pompierii au acționat pentru tăierea și îndepărtarea arborelui, dar și pentru eliminarea pericolului reprezentat de cablurile electrice afectate.

După finalizarea intervenției, traficul pe DN1 a fost reluat în condiții normale.

Incidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza vântului puternic care a dus la aplecarea copacului peste liniile electrice, blocând temporar principala arteră rutieră care leagă Bucureștiul de Valea Prahovei și Brașov.

Sursa foto: mediafax.ro

Articole similare

Back to top button