Educație

Vânătoare de comori la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești – Ediția a III-a a evenimentului, pe 1 februarie

Pe 1 februarie 2025, elevii de gimnaziu și nu numai sunt invitați la o vânătoare de comori specială organizată la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, în cadrul unui eveniment aflat la a treia ediție. Activitatea este destinată atragerii tinerelor talente în proiecte extracurriculare, în afacerea orelor de curs.

Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești va găzdui pe 1 februarie 2025, de la ora 14:00, cea de-a treia ediție a vânătorii de comori, un eveniment care combină distracția cu învățarea. Organizatorii, echipa Info (1) Robotics și Consiliul Școlar al Elevilor (CȘE), își propun să ofere elevilor o oportunitate de a explora și învăța prin intermediul unor activități captivante și provocări.

Vânătoarea de comori este deschisă nu doar elevilor de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, ci și celor din alte unități de învățământ, fiind un eveniment care aduce laolaltă diverse grupuri de elevi din Ploiești.

În ce constă evenimentul

Tinerii vor avea de rezolvat o serie de provocări și indicii pentru a ajunge la comoara ascunsă în incinta liceului. Pe lângă atmosfera de joc, evenimentul are și rolul de a le oferi participanților o privire de ansamblu asupra liceului, în cadrul unei zile de „porți deschise”.

„Un nou sezon, un nou Treasure Hunt! Info (1) Robotics, alături de CȘE CNILC și CȘE CNILC Junior vă invită pe toți pe data de 1 februarie, începând cu ora 14:00, să descoperiți frumusețea și secretele Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”, în afacerea orelor de curs”, transmit organizatorii evenimentului.

Pentru mai multe informații despre eveniment, organizatorii recomandă urmărirea conturilor oficiale pe Instagram: @info1robotics și @cseilc.

Articole similare

Back to top button