AdministrațieEveniment

Scandal în comuna Ciorani, Prahova: Viceprimarul condamnat pentru conducere sub influența alcoolului și a drogurilor

Comuna Ciorani, județul Prahova, se află în mijlocul unui scandal major, după ce viceprimarul Mușat Adrian-Ioan (foto) a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.

Decizia instanței vine ca urmare a unui incident din 17 februarie 2024, când viceprimarul a fost oprit în trafic, iar testele efectuate au confirmat prezența alcoolului și drogurilor în organism, conform rechizitoriului.

Instanța a dispus, pe lângă pedeapsa cu suspendare, și interzicerea dreptului de a conduce autovehicule timp de un an, măsura devenind efectivă după rămânerea definitivă a hotărârii. De asemenea, viceprimarul va fi supus unui termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care va trebui să respecte mai multe obligații stabilite de instanță.

Primarul comunei, implicat într-un dosar de fraudă electorală

Situația din administrația locală este și mai tensionată, având în vedere că primarul comunei, Marin Voicu, este la rândul său implicat într-un dosar penal, fiind acuzat de fraudă electorală. Instanța urmează să se pronunțe asupra cazului acestuia în luna februarie 2025. Conform anchetei, primarul ar fi instigat la sustragerea a mii de buletine de vot din arhiva Judecătoriei Mizil, în legătură cu alegerile locale din 2020.

Cele două cazuri au generat nemulțumire și indignare în rândul locuitorilor comunei, care asistă la o degradare a imaginii administrației locale. În timp ce viceprimarul are o sentința definitivă, situația juridică a primarului ar putea aduce și mai multe repercusiuni asupra conducerii comunei.

Articole similare

Back to top button