Atacuri cu drone în Ucraina, aproape de frontiera cu România, miercuri dimineață. F-16 românești, în misiune de monitorizare aeriană

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri dimineață, că forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în apropierea frontierei cu România, în județul Tulcea.
Atacurile au avut loc pe malul Dunării, iar pentru monitorizarea situației aeriene, două
au decolat din Baza 86 Aeriană de la Borcea.
Potrivit unui comunicat al MApN, sistemele de monitorizare au semnalat evoluția unor drone în spațiul aerian ucrainean, apropiindu-se de granița română. În urma acestui eveniment, aeronavele F-16 au decolat în jurul orei 3:20 și au efectuat misiuni de supraveghere timp de aproximativ două ore, revenind apoi în baza de plecare.
În paralel, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru a lua măsuri de alertare a populației din zona Chilia Veche.
La ora 3:05, a fost transmis un mesaj RO-Alert, iar măsurile de alertare au fost ridicate la ora 4:08, fără a fi semnalate pătrunderi ale țintelor aeriene în spațiul aerian național.
Ministerul Apărării Naționale a subliniat că forțele armate române vor continua misiunile de monitorizare a situației aeriene și vor efectua cercetări suplimentare în zonele afectate, pentru a preveni riscurile generate de aceste atacuri. De asemenea, structurile aliate sunt informate în timp real despre evoluțiile situației.
În încheiere, MApN a condamnat ferm atacurile rusești asupra obiectivelor civile ucrainene, subliniind că aceste acțiuni sunt nejustificate și contravin grav normelor de drept internațional.



