Eveniment

Doi polițiști prahoveni, anchetați după ce un arestat a evadat din curtea Poliției Câmpina. Fuga sa a fost oprită cu ajutorul… unei femei ”vigilente”

Doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Câmpina sunt cercetați disciplinar și penal pentru neglijență în serviciu, după un incident petrecut la finalul anului trecut, care a ridicat semne de întrebare cu privire la modul de gestionare a deținuților aflați sub escortă.

Pe 30 decembrie 2024, în jurul orei 11:45, un bărbat arestat preventiv a reușit să fugă din curtea instituției, profitând de neatenția celor care îl însoțeau.

O tentativă de evadare cu scenariu de comedie

Potrivit unor surse judiciare, citate de www.gândul.ro, incidentul a avut loc în momentul în care o autospecială ce transporta mai mulți arestați s-a întors de la instanță. În vehicul se aflau cel puțin doi bărbați, ambii având intenția de a evada. În timp ce unul dintre ei a reușit să scape de sub escortă și să fugă, celălalt a fost „neutralizat” rapid de… femeia de serviciu a instituției. Aceasta a intervenit prompt, folosindu-se de mătura din dotare pentru a-l intimida și a-l determina pe deținut să renunțe la planul său și să se urce înapoi în autospecială.

Între timp, colegul său reușise să iasă pe poarta Poliției și s-a ascuns într-o zonă cu vegetație deasă, la aproximativ 500 de metri distanță, într-un parc din apropiere. Deși polițiștii au tras focuri de avertisment și au pornit pe urmele fugarului, acesta părea să fi dispărut.

O femeie vigilentă a contribuit la capturarea evadatului

Evadatul a fost în cele din urmă localizat cu ajutorul unei femei care locuia la unul dintre etajele superioare ale unui bloc din zonă. Aceasta a observat mișcările suspecte din parc și, de la balcon, le-a indicat polițiștilor locul în care bărbatul se ascundea, ghemuit printre tufișuri.

Bărbatul a fost imobilizat și escortat înapoi în arest, dar incidentul a declanșat o anchetă internă amplă, coordonată de un procuror. Cei doi agenți de poliție responsabili de escortă sunt cercetați pentru neglijență în serviciu și pentru modul în care au folosit armamentul din dotare în timpul operațiunii de capturare.

Reacția oficială a IPJ Prahova

La scurt timp după incident, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova a emis un comunicat de presă în care a confirmat evenimentul:

„La data de 30 decembrie a.c., în jurul orei 11:45, un bărbat arestat preventiv a încercat să fugă de lângă polițiștii care îl escortau. La coborârea din autospeciala de transport, bărbatul, încătușat și ținut de braț de polițiști, s-a smucit și a fugit către poarta unității. Cei doi agenți au pornit în urmărirea acestuia, iar unul dintre ei a tras un foc de armă în plan vertical pentru a-l soma. Evadatul a fost depistat și imobilizat la aproximativ 500 de metri distanță, într-o zonă cu vegetație”, se arată în comunicat.

În prezent, ancheta este în desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și pentru a evalua responsabilitatea celor implicați.

Articole similare

Back to top button