Schimbări majore în educație. Liceenii vor putea alege mai multe materii, predate inclusiv de specialiști

Începând cu anul școlar 2026-2027, elevii de clasa a IX-a vor beneficia de un curriculum flexibil, care le va permite să-și personalizeze parcursul educațional. Noile planuri-cadru prevăd introducerea unor discipline opționale, predate inclusiv de specialiști din diverse domenii, nu doar de profesori.
Pe lângă materiile din trunchiul comun, care vor fi studiate de toți elevii, indiferent de filiera aleasă, teoretică, tehnologică sau vocațională, aceștia vor avea acces la cursuri specifice profilului (uman, real etc.) și la discipline din oferta fiecărei școli.
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că noul curriculum va include opționale cu teme de actualitate, cum ar fi elemente de antreprenoriat, autocunoaștere și reglare personală, dar și stil de viață sănătos. „Chiar dacă elevii nu sunt obligați să le aleagă, important este că școala le oferă această posibilitate”, a subliniat ministrul.
Pentru a susține aceste schimbări, vor fi elaborate manuale noi, adaptate nevoilor actuale, iar cadrele didactice vor participa la programe de formare. Planurile-cadru urmează să fie adoptate oficial la finalul lunii mai, după încheierea dezbaterii publice.



