Eveniment

Accident grav în Tătărani. Un șofer beat a avariat trei mașini și a dărâmat un stâlp de electricitate

Un accident rutier provocat de un șofer aflat sub influența alcoolului a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 00:30, pe strada Lalelelor din satul Tătărani, comuna Bărcănești.

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 32 de ani, din Ploiești, a pierdut controlul volanului și a lovit două autoturisme parcate, acroșând și un stâlp de electricitate, pe care l-a dărâmat.

La fața locului, polițiștii au constatat că șoferul emana halenă alcoolică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele materiale sunt semnificative. Oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.

Articole similare

Back to top button