Petrolul ratează play-off-ul, dar conducerea își menține încrederea în Adrian Mutu

Numirea lui Adrian Mutu ca antrenor al Petrolului, în locul turcului Topal, nu a adus rezultatele așteptate de suporteri, iar echipa a ratat calificarea în play-off după o serie de eșecuri.
Stilul de joc al „Luceferilor” a fost criticat de fani, însă conducerea clubului rămâne alături de Mutu și susține că proiectul său este unul pe termen lung.
„Adi Mutu este parte dintr-un proiect care nu se limitează la rezultate imediate. Ne dorim să aducă echipei spiritul său de învingător și să formeze jucători cu o mentalitate puternică. Dacă nici Mutu nu poate fi un model ca fotbalist, atunci cine? Hagi sau Zidane nu putem să-i aducem! Nu a existat nicio discuție despre o evaluare negativă a evoluției echipei sub conducerea lui. Suntem împreună, puteam obține mai mult, dar nu știu cât de mult. Ce s-a întâmplat la meciul cu UTA ne-a făcut să ne recalibrăm așteptările. Un lucru este cert: Petrolul rămâne un brand puternic, indiferent de situație. Sper ca și jucătorii să înțeleagă asta și să pună clubul acolo unde îi este locul. Noi facem tot posibilul să le oferim cele mai bune condiții, chiar și în limitele financiare pe care le avem”, a declarat președintele clubului, Claudiu Tudor, pentru Prosport.
Cu Mutu pe bancă, Petrolul a acumulat doar șase puncte din 21 posibile. Următorul meci al echipei este programat duminică, de la ora 15:00, în deplasare cu Poli Iași, urmat de partida cu Sepsi, pe teren propriu, în ultima etapă a sezonului regular.



