AdministrațieEveniment

Războiul gunoaielor continuă la Ploiești: Primăria și Bin Go Solutions, acuzații reciproce

Criza salubrității din Ploiești riscă să se agraveze, după ce operatorul Bin Go Solutions SRL a acuzat autoritățile locale că obstrucționează colectarea deșeurilor prin aplicarea unor amenzi abuzive. Într-un comunicat de presă, firma de salubritate susține că primarul Mihai Polițeanu a ordonat relansarea acțiunilor de sancționare a șoferilor autospecialelor de colectare a deșeurilor, fapt ce ar putea duce la o nouă criză a gunoiului în municipiu.

Bin Go Solutions: „Suntem hărțuiți și împiedicați să ne desfășurăm activitatea”

Reprezentanții Bin Go Solutions afirmă că Poliția Locală a început din nou să amendeze șoferii care operează colectarea deșeurilor, acțiune pe care o consideră ilegală și abuzivă.

Autoritățile locale nu sabotează doar activitatea companiei noastre, ci cresc riscul reapariției focarelor de infecție în Ploiești. Din cauza acestor amenzi aplicate abuziv, nu vom mai putea ridica deșeurile conform graficului zilnic”, se arată în comunicatul transmis de operatorul de salubritate.

Mai mult, Bin Go Solutions susține că a depus o plângere penală împotriva reprezentanților Primăriei Ploiești și Poliției Locale, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanei, considerând sancțiunile aplicate nelegale.

Primăria Ploiești: „Operatorul funcționează ilegal”

În replică, primarul Mihai Polițeanu susține că Bin Go Solutions nu mai este operatorul oficial de salubritate al municipiului, având licența de operare expirată din decembrie 2024. De asemenea, edilul acuză firma că șantajează municipalitatea și că se folosește de tactici de intimidare pentru a rămâne pe piața ploieșteană.

„Atitudinea de șef de clan, care conduce o firmă protejată politic și care șantajează comunitatea ploieșteană, nu este de tolerat în Ploiești”, a transmis Polițeanu.

Ce urmează?

În timp ce Bin Go Solutions cere reautorizarea accesului autospecialelor în oraș și invocă un contract valabil până în 15 aprilie 2025, Primăria insistă că a finalizat deja procedura de selecție a unui nou operator de salubritate.

Rămâne de văzut cum se va rezolva acest conflict tensionat, însă până atunci, ploieștenii riscă să fie din nou victimele unei crize a gunoiului, cu efecte directe asupra sănătății publice și calității vieții în oraș.

Articole similare

Back to top button