Social

Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești limitează temporar numărul donatorilor

Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești a anunțat o limitare temporară a numărului de donatori, din cauza stocurilor suficiente de componente sanguine. Astfel, în această perioadă, sunt acceptați doar cei care au mai donat în ultimii cinci ani.

„Având în vedere stocurile mari existente, sunt acceptați la donare doar donatorii recurenți. Când rezervele vor scădea la un nivel optim, vom relua primirea tuturor donatorilor”, a transmis conducerea Centrului.

Decizia vine în contextul unui interes crescut pentru donare, după ce valoarea tichetelor acordate donatorilor a fost majorată de la 67 la 280 de lei. De la începutul anului 2024, Centrul a mai luat măsuri similare pentru gestionarea fluxului mare de donatori.

Articole similare

Back to top button