Administrație

Iluminatul stradal cu LED devine realitate în Ploiești. Care sunt primele străzi vizate

Primăria Municipiului Ploiești demarează în perioada următoare implementarea unui sistem modern de iluminat stradal cu LED. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Polițeanu, care a prezentat primele zone unde noul sistem va fi funcțional.

Astfel, între lunile mai și august 2025, vor beneficia de iluminat stradal cu LED următoarele străzi și zone principale din municipiu: Bulevardul București, Podul de la Gara de Sud, Bulevardul Independenței, Piața Victoriei, Bulevardul Republicii, strada Andrei Mureșanu, strada Mihai Bravu, strada Elena Doamna, strada Văleni, strada Carpați, strada Torcători, strada Eroilor, strada Podul Înalt, strada Găgeni și strada Ștrandului.

Primarul Mihai Polițeanu susține că trecerea la sistemul LED va aduce economii substanțiale la bugetul local, atât prin reducerea costurilor cu energia electrică, cât și prin scăderea cheltuielilor de mentenanță. „Costurile vor scădea semnificativ, iar iluminatul stradal se va îmbunătăți considerabil. Potrivit estimărilor făcute de Regia Autonomă de Servicii Publice din cadrul Primăriei, investiția se va amortiza în aproximativ patru ani”, a declarat edilul.

Zonele în care va fi introdus sistemul LED în această primă etapă au fost marcate distinct pe o hartă pusă la dispoziție de administrația locală.

Articole similare

Back to top button