Sport

Victorie importantă pentru Petrolul Ploiești! „Lupii galbeni” au întors soarta meciului cu Sepsi și s-au impus cu 2-1

Petrolul Ploiești a bifat o victorie importantă în fața propriilor suporteri, învingând formația Sepsi Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1, într-un meci spectaculos disputat pe stadionul „Ilie Oană”. Deși oaspeții au deschis scorul chiar din primul minut, echipa antrenată de Mehmet Topal a reușit să întoarcă rezultatul și să cucerească toate cele trei puncte, într-o partidă marcată de determinare, sacrificiu și unitate.

Revenirea lui Topal pe banca tehnică pare să fi adus un suflu nou în vestiarul „lupilor galbeni”. Chiar dacă Petrolul a evoluat aproape o jumătate de oră în inferioritate numerică, după eliminarea lui Sergiu Hanca în minutul 61 – chiar în ziua în care acesta a împlinit 33 de ani – echipa nu a renunțat la luptă și a reușit să se impună în fața unei formații solide din Superliga.

La finalul partidei, Mehmet Topal s-a arătat extrem de mulțumit de atitudinea jucătorilor săi și a transmis un mesaj emoționant:
„Aveam nevoie de această victorie pentru moral. Am jucat bine și în 11 contra 11, dar ce m-a impresionat cu adevărat a fost efortul uriaș depus de băieți când am rămas în 10. Astăzi le-am arătat tuturor ce înseamnă o echipă unită. Suporterii au fost extraordinari, banca tehnică a trăit meciul intens și am simțit că nu suntem singuri nicio clipă. Niciodată nu am simțit că vom pierde.”

Tehnicianul turc a mai spus că este conștient de potențialul echipei și că își dorește să mențină același nivel de implicare și în meciurile următoare:
„Am spus și când am venit: avem nevoie de puțin timp. Lucrurile bune se construiesc pas cu pas. Astăzi ne bucurăm, de mâine începem pregătirea pentru următorul joc. Jucătorii pot și trebuie să arate și mai mult.”

Cu această victorie, Petrolul își regăsește speranța și încrederea, iar suporterii „lupilor” au toate motivele să viseze din nou frumos.

Articole similare

Back to top button