EvenimentSocial

Percheziții în Ploiești: Polițiștii au descins la suspecți de furt calificat pentru un autovehicul de 42.000 de lei

Percheziții domiciliare pentru documentarea unei infracțiuni de furt calificat în scop de folosință

Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Ploiești au pus în executare la data de 26 iunie a.c, cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat în scop de folosință.

Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 13 iunie 2025, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi sustras, fără drept, un autovehicul în scop de folosință.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 42.000 de lei.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești.

2 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în scop de folosință

Activitățile vizează stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, precum și identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate.

Articole similare

Back to top button