AdministrațieȘtiri locale

Refuzuri și nereguli la Hale și Piețe Ploiești: control ITM și suspiciuni privind angajări fictive

Societatea Hale și Piețe Ploiești S.A., aflată în subordinea Consiliului Local, este acuzată de lipsă de transparență, în ciuda faptului că gestionează fonduri publice. Redacția Ziarului Incomod a solicitat oficial informații despre angajările și cheltuielile societății, însă conducerea a refuzat să ofere răspunsuri complete, invocând prevederile legale privind protecția datelor cu caracter personal.

Cererile jurnaliștilor au venit în contextul unor informații obținute “pe surse”, care indicau posibile angajări fictive – persoane care ar încasa salarii fără a presta efectiv activitate. Potrivit surselor, unii angajați ar semna condica dimineața, apoi ar părăsi locul de muncă.

De asemenea, în paralel, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Prahova a confirmat că a efectuat un control la Hale și Piețe, verificând aspecte legate de relațiile de muncă și de securitatea în muncă. În urma controlului, instituția a constatat mai multe nereguli, fără a confirma însă existența unor „angajări fictive”.

„Pe parcursul derulării controlului nu au fost identificate situații care să indice existența unor angajări fictive”, a transmis ITM Prahova.

Societatea administrată de directorul general Cristian Mihai Ganea a refuzat, însă, să comunice lista persoanelor angajate, salariile sau deciziile recente ale Consiliului de Administrație, argumentând că acestea conțin informații confidențiale sau personale. Într-un răspuns oficial, reprezentanții Hale și Piețe au precizat că doar detaliile privind conducerea și remunerațiile brute sunt publice și pot fi consultate pe site-ul instituției.

Totuși, verificările jurnaliștilor au arătat că secțiunea „Decizii CA” de pe site nu a mai fost actualizată din anul 2024, deși anterior documentele erau publicate constant. Solicitarea de a primi copii ale deciziilor din 2025 a fost refuzată, conducerea invocând din nou protecția datelor și confidențialitatea activităților comerciale.

Lipsa de transparență ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt gestionate fondurile publice și activitatea internă a societății care administrează piețele orașului Ploiești.

sursa foto: arhiva

Articole similare

Back to top button