Depunerea solemnă la Palatul Cotroceni: sicriul cu rămăşiţele lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei
Ceremonia de omagiu are loc duminică în Sala Unirii, accesul publicului fiind permis între orele 10:00-20:00, cu respectarea unor reguli stricte.

Rămăşiţele pământeşti ale lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei (1849-1853 și 1854-1856), au fost repatriate în România și vor fi depuse duminică, 9 noiembrie 2025, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în cadrul unei ceremonii cu caracter solemn. Evenimentul face parte dintr-un amplu program de comemorare organizat la nivel național.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, publicul va putea aduce un omagiu între orele 10:00 și 20:00, în baza unui document de identitate. Accesul se va face prin Poarta Leu (Bulevardul Geniului nr. 1-3), iar ieșirea pe Bulevardul Prof. Dr. Gheorghe Marinescu. Vizitatorii vor trece printr-un control de securitate, iar bagajele vor fi verificate la intrare.
Organizatorii au anunțat că nu este permis accesul cu flori sau lumânări în Sala Unirii, acestea putând fi depuse doar în pridvorul bisericii din incinta Palatului Cotroceni. De asemenea, este interzisă introducerea în interior a obiectelor precum cărți, scrisori, ilustrate sau documente.
Persoanele care vor participa la eveniment sunt rugate să respecte indicațiile personalului de ordine și să păstreze solemnitatea momentului.
Depunerea sicriului face parte dintr-un program comemorativ desfășurat între 8 și 12 noiembrie 2025, în mai multe orașe din țară, inclusiv București, Focșani și Iași. Ceremoniile marchează repatrierea, după 168 de ani, a domnitorului care a contribuit semnificativ la modernizarea Moldovei și la înființarea Jandarmeriei Române.
(sursa foto: adevarul.ro)



