Ploieștiul, orașul în care administrația taxează la maximum și joacă teatru de vară în „Republika Ploiești”
Când realitatea devine prea evidentă, chiar și presa de casă a administrației Politeanu este obligată să ridice ușor colțul cortinei. Cu pași timizi, fără să supere prea tare puterea locală, ziarul dedicat laudelor permanente a descoperit că Ploieștiul are cele mai mari impozite din țară. Nu pentru că ar fi vrut să apere cetățeanul, ci pentru că cifrele au devenit imposibil de ascuns.
Un autoturism de 3.000 cmc, Euro 6, este impozitat la Ploiești cu 3.700 lei. În București – 2.268 lei. La locuințe, impozitele aproape s-au dublat. Garsoniere vechi, apartamente, case – toate lovite de aceeași logică: se poate mai mult, deci se pune mai mult.
Directorul SPFL, Simona Dolniceanu, recunoaște fără ezitare că Ploieștiul a împins cotele de impozitare la limita maximă permisă de lege. Nu pentru că era obligat. Nu pentru că alte orașe au făcut la fel. Ci pentru că aici s-a decis că niciun contribuabil nu trebuie să rămână cu vreun leu necolectat de administrația locală. În alte municipii s-a ales prudența. La Ploiești – maximul. Diferența dintre responsabilitate și exces se vede în fiecare decizie de impunere.
Momentul-cheie a fost ședința Consiliului Local în care proiectul a trecut. Consilierii AUR au votat împotrivă. Singura opoziție reală. În schimb, directorul SPFL și primarul au combătut cu înverșunare, avertizând apocaliptic că dacă proiectul nu este aprobat, Ploieștiul riscă să piardă cele 500 de milioane de lei de la centru, destinate marilor proiecte ale administrației independento-useriste.
Mesajul a fost simplu: nu contează cât de greu apasă impozitele pe ploieșteni. Important este ca mecanismul financiar al administrației să nu fie perturbat. Cetățeanul nu era subiectul discuției. Subiectul erau calculele.
Iar aceste calcule nu trimit la spitale noi sau infrastructură modernă. Trimit la chermeze bulevardiere de sezon estival, festivaluri scumpe, spectacole de imagine și studii de fezabilitate produse pe bandă rulantă. Orașul real așteaptă reparații. Orașul festiv primește reflectoare.
Ploieștiul nu se dezminte. Sub administrația Politeanu, susținută de formațiunea politică de suflet a primarului – pe persoană fizică, dar mascată prin terți – orașul pare să fi decis să zboare în trecut. Să poposească din nou în „Republika Ploiești”. Aceeași scenetă caragialistă, reeditată cu multă iubire de edilul cu spoială independentă: mult teatru, mult decor, multă vorbărie, și nota de plată trimisă publicului din sală.
Unde a fost presa de casă când toate acestea se votau? Aplauda. Unde a fost când s-au eliminat reducerile pentru clădiri vechi? A publicat comunicate. Unde a fost când s-a apăsat pedala fiscală până la podea? A scris despre „necesitatea creșterii veniturilor”.
Astăzi, când ploieștenii citesc sumele din deciziile de impunere, aceeași presă încearcă să pară neutră. Publică explicații tehnice. Citează instituții. Evită întrebarea esențială: de ce Ploieștiul taxează mai agresiv decât Capitala, oferind servicii mai slabe și infrastructură mai obosită? Răspunsul e limpede pentru oricine nu joacă în piesă: pentru că administrația a ales maximum posibil, iar presa de curte a ales să tacă la timp. Doar că acum cortina a căzut, iar spectatorii au primit deja factura.
Sursa foto: arhivă
