SocialȘtiri locale

Incendiu într-o locuință din sudul Ploieștiului: o femeie rănită grav

Pompierii Detașamentului 2 Ploiești au intervenit, pe 2 martie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință din zona Bd. Petrolului, sudul orașului. Potrivit ISU Prahova, focul a afectat o singură cameră, pe o suprafață de aproximativ 4 metri pătrați, la materiale textile.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă, cu medic. Incendiul a fost lichidat rapid, fără a se extinde la alte încăperi.

În urma evenimentului, o femeie în vârstă de 71 de ani a fost găsită inconștientă, prezentând arsuri de gradul III–IV pe aproximativ 90% din suprafața corporală. Victima a fost evacuată de aparținători înainte de sosirea echipajelor și transportată la UPU Ploiești, după ce a fost intubată de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Cercetările efectuate de pompieri au stabilit că incendiul a pornit cel mai probabil de la efectul termic generat de o sobă tip godin, amplasată în apropierea unor materiale combustibile.

Sursa foto ilustrativ: Arhivă

Articole similare

Back to top button