SocialȘtiri locale

Avarie majoră la rețeaua Termo Ploiești: furnizarea agentului termic, oprită până miercuri seară

O avarie de proporții a fost semnalată marți dimineață, 11 noiembrie, la căminul de vane din zona Palatului Culturii din Ploiești. Din cauza incidentului, Termo Ploiești a anunțat întreruperea furnizării agentului termic în mai multe cartiere ale orașului, pe străzile deservite de punctele și modulele termice din zonă.

Potrivit comunicatului transmis de companie, echipele de intervenție au început imediat lucrările de remediere, care se vor desfășura în intervalul marți, 11 noiembrie, ora 8.00 – miercuri, 12 noiembrie, ora 23.00.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și asigurăm cetățenii că depunem toate eforturile necesare pentru remedierea avariei în cel mai scurt timp posibil”, se arată în mesajul transmis de Termo Ploiești.

Locuitorii afectați sunt sfătuiți să utilizeze cu prudență instalațiile de încălzire alternative și să verifice robinetele de la calorifere în perioada reluării furnizării agentului termic, pentru a evita posibile scurgeri sau pierderi de presiune.

Pentru informații suplimentare privind zonele afectate și stadiul lucrărilor, Termo Ploiești a pus la dispoziție numărul TelVerde 0800 672 777, apelabil gratuit, la nivel național, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Compania anunță că va reveni cu o informare publică imediat după finalizarea reparațiilor și reluarea normală a furnizării căldurii către consumatori.

Sursa foto: termoploiesti.ro

Articole similare

Back to top button