Pasagerii Ryanair intră în era digitală și spune adio cărților de îmbarcare tipărite

Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa, elimină complet biletele pe hârtie începând de miercuri, 12 noiembrie 2025. Toți pasagerii vor fi nevoiți să utilizeze exclusiv cărțile de îmbarcare digitale generate prin aplicația „myRyanair”, fără de care accesul la controlul de securitate și la porțile de îmbarcare nu va fi permis.
Măsura face parte din strategia companiei de modernizare și digitalizare și urmărește reducerea impactului asupra mediului. Ryanair estimează că, anual, se vor salva peste 300 de tone de hârtie. În prezent, mai mult de 80% dintre cei 200 de milioane de pasageri folosesc deja îmbarcarea digitală, dar de miercuri aceasta devine obligatorie.
Pasagerii fără telefon inteligent pot primi gratuit o carte de îmbarcare la aeroport, însă doar dacă au efectuat check-in-ul online înainte de sosire. Cei care uită să facă check-in-ul vor plăti taxe suplimentare între 30 și 55 de euro, în funcție de țară. În caz de probleme după controlul de securitate, personalul de la poarta de îmbarcare va asista pasagerii, datele fiind deja înregistrate în sistem.
Ryanair operează sute de zboruri săptămânale din România, inclusiv din București, Cluj-Napoca, Iași și Oradea. Aplicația „myRyanair” oferă și alte funcționalități: comenzi de mâncare la bord, informații live despre zboruri și notificări privind întârzierile.
Directorul Michael O’Leary recunoaște că tranziția poate provoca „dificultăți minore” la început, dar consideră că noile proceduri vor asigura călătorii mai rapide, mai simple și mai prietenoase cu mediul. Ryanair marchează astfel o schimbare majoră în modul în care milioane de pasageri europeni își planifică zborurile.
Sursa foto: corporate.ryanair.com



