
De sâmbătă, 15 noiembrie, ortodocșii din România intră în Postul Crăciunului, o perioadă de 40 de zile dedicată curățirii sufletești și aprofundării credinței. Acest post, unul dintre cele patru mari posturi anuale, pregătește inimile credincioșilor pentru sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Anul acesta începutul Postului Craciunului pică chiar după altă zi de post: vineri, 14 noiembrie, postul prelungindu-se astfel cu o zi și însumând un total de 41 de zile de curățire a trupului și a sufletului. Postul Crăciunului, numit și „Postul Nașterii Domnului”, este o perioadă de pregătire spirituală în tradiția creștin-ortodoxă, menită să deschidă inima spre lumina care vine odată cu nașterea lui Hristos.
Timp de aproape șase săptămâni, credincioșii sunt chemați la rugăciune, fapte bune, milostenie și împăcare cu aproapele. Spre deosebire de postul Paștelui, Postul Crăciunului este mai blând din punct de vedere alimentar: dezlegarea la pește este permisă în fiecare sâmbătă și duminică, cu excepția primei și ultimei săptămâni.
O tradiție cu rădăcini istorice
Originea uniformizării postului datează din 1166, când Sinodul local din Constantinopol, condus de patriarhul Luca Chrysoverghi, a hotărât ca durata Postului Nașterii Domnului să fie de 40 de zile, creându-se astfel o practică comună pentru toate bisericile ortodoxe.
Postul nu se limitează la renunțarea la hrana de origine animală. Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Vasile cel Mare subliniază că adevăratul post vizează și sufletul: evitarea răutății, a judecăților și a vorbelor grele. Este un timp al deschiderii inimii și al nădejdii, o perioadă de reorientare spre bine și spre generozitate.
Zile speciale cu dezlegare la pește
În afara weekendurilor(sâmbete și duminici), calendarul creștin ortodox prevede mai multe zile cu dezlegare la pește, printre care:
- Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)
-
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina (25 noiembrie)
- Sf. Cuv Paisie și Cleopa de la Sihăstria (2 decembrie)
- Sf. Mare Mc. Varvara ( 4 decembrie)
- Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana (9 decembrie)
- Sf. Cuv Daniil Sihastrul (18 decembrie)
Ultima zi a postului (fără dezlegare), Ajunul Crăciunului, este un moment special în care credincioșii așteaptă preotul pentru a le aduce vestea Nașterii Mântuitorului, pregătindu-se sufletește pentru marea sărbătoare.
Tradiții românești vii
În satele românești, Postul Crăciunului este însoțit de obiceiuri vii: aprinderea primei lumânări în seara de Sf. Filip, pregătirea mâncărurilor de post transmise din generație în generație, serile de colinde și vizitele la cimitir pentru comemorarea celor dragi.
Astfel, postul devine mai mult decât o restricție alimentară; este o școală a compasiunii, a comuniunii și a generozității, un drum blând spre lumină, care culminează cu sărbătoarea magică a Nașterii Domnului.



