Alexandru Săraru, mesaj ferm de Ziua Tratatului de la Trianon: „Buna conviețuire se păstrează prin respect reciproc, nu prin revizionism istoric”
Demnitatea și respectul pentru adevărul istoric sunt esențiale pentru relația dintre România și Ungaria”

Viceprimarul municipiului Ploiești, Alexandru Săraru, a transmis miercuri, 4 iunie, un mesaj amplu cu ocazia Zilei Tratatului de la Trianon, subliniind importanța documentului semnat în urmă cu 106 ani și avertizând asupra pericolelor pe care le reprezintă, în opinia sa, tendințele revizioniste manifestate în spațiul public și politic.
În debutul postării sale, Alexandru Săraru a amintit de un demers pe care l-a făcut în urmă cu câțiva ani la Ambasada Ungariei, gest pe care îl consideră la fel de actual și astăzi.
„În urmă cu câțiva ani am fost la Ambasada Ungariei pentru a aminti vecinilor că buna conviețuire se păstrează prin respect reciproc, nu prin revizionism istoric”, a transmis viceprimarul Ploieștiului.

Săraru a reamintit că la 4 iunie 1920 a fost încheiat Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate – Franța, Marea Britanie, Italia, Statele Unite, Japonia, România, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Cehoslovacia și alte state participante – și Ungaria. Potrivit acestuia, tratatul a fost întărit prin 37 de semnături aparținând unor șefi de guvern, miniștri de externe, ambasadori și alți reprezentanți diplomatici ai 23 de state din Europa, Asia, America de Nord, America Latină, Africa și Australia.
Viceprimarul consideră că aceste semnături au conferit documentului o legitimitate incontestabilă pe plan internațional și au consfințit drepturile istorice și etno-demografice ale poporului român, confirmând unirea Transilvaniei cu România.
În mesajul său, Alexandru Săraru susține că imediat după semnarea Tratatului de la Trianon a început ceea ce el numește „martirajul revanșard” al Ungariei, prin care s-a urmărit contestarea și anularea prevederilor documentului. În opinia viceprimarului, aceste tendințe nu au dispărut nici după mai bine de un secol.
„Atitudinea revizionistă a Ungariei continuă și astăzi”, afirmă Alexandru Săraru, care susține că această politică este promovată prin diverse mijloace și structuri politice.
În acest context, viceprimarul ploieștean aduce în discuție și rolul Uniunii Democrate Maghiare din România, despre care afirmă că reprezintă principalul vector al promovării intereselor revizioniste în România, acuzând formațiunea că a beneficiat de sprijinul tuturor guvernelor care s-au succedat la conducerea țării după decembrie 1989 și că și-a consolidat influența prin ocuparea unor funcții importante în administrație, economie și viața politică.
Alexandru Săraru amintește și faptul că Parlamentul României a adoptat, la 13 mai 2020, Legea nr. 459/2019 privind declararea zilei de 4 iunie drept Ziua Tratatului de la Trianon. Actul normativ permite organizarea, la nivel național și local, a unor manifestări cultural-educative și științifice dedicate conștientizării semnificației și importanței acestui moment istoric pentru România.
Viceprimarul consideră că marcarea acestei zile trebuie să depășească zona simbolică și să reprezinte un exercițiu de asumare a valorilor naționale și a adevărului istoric.
„Sunt momente în care binele comun este mai important decât orice alte interese, inclusiv cele electorale sau personale”, afirmă acesta, susținând că este nevoie de o poziție fermă și demnă din partea autorităților române în raport cu discursurile care contestă consecințele Tratatului de la Trianon.
„Este nevoie doar de demnitate, pentru că Ungaria să-și dea seama că nu mai poate continua politica externă anti-Trianon”, a mai transmis viceprimarul municipiului Ploiești.
În încheiere, Alexandru Săraru susține că depășirea tensiunilor istorice dintre România și Ungaria nu poate fi realizată decât prin respectarea tratatelor internaționale și prin renunțarea la orice formă de revizionism.
„Este important de realizat că revizionismul este, în momentul de față, principala problemă în calea păcii și bunei înțelegeri dintre Ungaria și România”, concluzionează viceprimarul Ploieștiului în mesajul publicat cu ocazia Zilei Tratatului de la Trianon.



