Dincolo de propagandă: este proiectul „anti-păcănele” meritul Primăriei sau efectul unei legi naționale?
Ziarul de casă al primarului Ploieștiului s-a grăbit să transforme proiectul privind eliminarea jocurilor de noroc într-un nou exercițiu de imagine pentru administrația locală, deși adevărul este mult mai puțin spectaculos. Întreaga inițiativă nu reprezintă o invenție a actualei conduceri a orașului, ci este consecința unei legi și a unei ordonanțe adoptate la nivel național, care lasă la latitudinea consiliilor locale decizia de a restricționa sau elimina activitățile de jocuri de noroc de pe raza localităților.
În Ploieștiul în care administrația nu reușește să găsească fondurile necesare pentru reabilitarea și consolidarea unor poduri care pun în pericol siguranța cetățenilor, dar identifică săptămânal și sezonier milioane de lei pentru paranghelii care „chiaunesc” locuitorii din zona bulevardului, ni se transmite că principala urgență a orașului este eliminarea „păcănelelor”.
Mai mult, partidul primarului din Consiliul Local a ales să celebreze această așa-zisă victorie prin postări care abundă în triumfalism și propagandă, prezentând adoptarea proiectului ca rezultatul unui război imaginar purtat împotriva unor consilieri locali care s-ar fi opus eliminării jocurilor de noroc. În această narațiune convenabilă politic, faptul că proiectul a fost introdus de mai multe ori pe ordinea de zi și ulterior prorogat nu este explicat prin deficiențele majore ale documentației sau prin necesitatea unor corecturi și clarificări, ci exclusiv prin existența unor presupuse interese ascunse ale celor care nu l-au votat imediat.
Unul dintre cei mai activi promotori ai acestei teorii este Mihai Tonsciuc, personaj aflat într-o permanentă campanie de denigrare a actualului viceprimar. În postările sale de pe rețelele sociale, acesta pare să descopere constant interese obscure, să identifice mafii invizibile și să construiască scenarii în care orice opinie diferită devine automat suspectă. Tot acest discurs pare mai degrabă o încercare de a-și construi o imagine de luptător neînfricat și de profesionist al administrației decât o analiză serioasă a realității.
Denigrările au depășit de mult limitele unei confruntări politice normale. Acuzații repetate potrivit cărora viceprimarul Alexandru Săraru ar fi inventat prorogări și ar fi încercat să împiedice votarea proiectului pentru a proteja interese ascunse au fost lansate în spațiul public fără rezerve, deși astfel de afirmații sunt prezentate ca adevăruri incontestabile. Mai mult, toate acestea sunt susținute de fanii partidului Mișcarea Noi Ploieștenii care, într-o acțiune intensă de promovare a urii pe rețelele sociale, răspândesc invenția consilierului Tonsciuc înjurând de mama focului așa zișii dușmani ai profesionistului consilier local „Mișu”.
În aceeași logică absurdă, până și amendamentul depus de consiliera locală Anca Manu, amendament care urmărea înăsprirea prevederilor proiectului, a fost tratat ca o acțiune împotriva acestuia. Cu alte cuvinte, chiar și propunerile care mergeau în direcția unor restricții mai dure au fost prezentate drept obstacole, doar pentru a menține în viață elucubrația existenței unor forțe care ar fi încercat să blocheze regulamentul.
În realitate, războiul purtat de Mihai Tonsciuc împotriva viceprimarului Alexandru Săraru și a consilierei Anca Manu pare să aibă o explicație mult mai simplă. Proiectele și inițiativele acestora le aduc vizibilitate și capital politic, în timp ce imaginea lui Mișu Tonsciuc are de câștigat doar din conflict și atac permanent. De aici și nevoia de a transforma fiecare dezbatere într-o confruntare dramatică și fiecare adversar politic într-un inamic al interesului public. Dintr-o dată, proiectele alese de Tonsciuc ca motiv de război în consiliul local trebuie neapărat sa fie impuse spre aprobare, eliminând dezbaterile sau respectarea legislației privind fondul și forma acestora. Tot ceea ce contează este imaginea de viteaz al administrației locale pe care Mișu și-o tot arogă, încă din ianuarie 2025, adică momentul în care se dădea viceprimar prin țări străine, cu voia șefului său iubit, ambii gândind că lucrurile astea nu se observă dacă nu se petrec în spațiul mioritic.
Pentru mulți observatori ai vieții politice locale, Mihai Tonsciuc a devenit deja cunoscut mai degrabă prin ambiția sa de a accede la funcția de viceprimar, cu riscul asumat de încălcare a legii, și prin inițiative controversate, precum cele privind regimul trotinetelor electrice din oraș, decât prin proiecte administrative cu impact real. Iar dacă ar fi să judecăm după rezultatele acestor inițiative, direcția pare să fie aceeași: mai multe trotinete, mai multă aglomerație și mai mult haos, prezentate însă drept mari reforme urbane.
Iar când atenția publică este concentrată pe conflicte și acuzații, problemele reale ale orașului – infrastructura degradată, investițiile întârziate și siguranța cetățenilor – rămân, încă o dată, în plan secund.
