Sport

Coșmar în Bănie pentru Petrolul. „Lupii” au încasat gol după 30 de secunde și au plecat cu un dureros 0-4 de la Craiova

Petrolul Ploiești a suferit sâmbătă seară cea mai grea înfrângere din actuala ediție de campionat, fiind învinsă fără drept de apel de Universitatea Craiova, scor 4-0.

Partida disputată în Bănie a început dezastruos pentru formația pregătită de Ricardo Sousa, care s-a văzut condusă încă din primul minut și nu a mai reușit să revină în joc.

Gazdele au lovit imediat după fluierul de start, prin Steven Nsimba, care a deschis scorul după doar câteva zeci de secunde. Același jucător a majorat avantajul Craiovei înainte de jumătatea primei reprize, profitând de nesiguranța din defensiva ploieșteană.

Dacă Petrolul spera să schimbe ceva după pauză, repriza secundă a adus noi probleme pentru „lupi”. Baiaram a înscris pentru 3-0 în minutul 48, iar Elisor a închis tabela în minutul 65, stabilind scorul final al unei seri pe care suporterii ploieșteni vor dori să o uite cât mai repede.

La finalul meciului, antrenorul Ricardo Sousa nu și-a ascuns dezamăgirea și a recunoscut că planul pregătit pentru această confruntare s-a năruit aproape instantaneu după golul primit în debutul partidei.

„Este dezamăgitor. Am lucrat foarte bine toată săptămâna și aveam o strategie clară pentru acest meci. Jucătorii știau exact ce aveau de făcut, însă totul s-a prăbușit după 30 de secunde. Strategia noastră a dispărut imediat. A fost o seară foarte dificilă și nu ne putem ascunde de acest rezultat. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea și să le cerem scuze suporterilor care au făcut un drum lung pentru a ne susține”, a declarat tehnicianul la Digi Sport.

Antrenorul Petrolului a subliniat că echipa nu a arătat deloc nivelul din primele două etape și consideră că rezultatul reprezintă un semnal de alarmă pentru întregul lot.

„Până acum am întâlnit adversari puternici și primisem un singur gol. Acum am încasat patru. Este dovada că trebuie să muncim mai mult. Nu am arătat ca echipa din primele două meciuri și sunt convins că aceasta nu este imaginea pe care o vor vedea suporterii în partidele următoare”, a mai spus Sousa.

Înfrângerea de la Craiova lasă un gust amar pentru Petrolul, care va încerca să se redreseze cât mai rapid. Ploieștenii vor avea ocazia să își ia revanșa chiar în fața propriilor suporteri, în partida programată vineri seară, pe stadionul „Ilie Oană”, împotriva formației Oțelul Galați.

(sursa foto: adevarul.ro)

Articole similare

Back to top button