Administrație

Prefectura Prahova, din nou în control la balastiere: patru exploatări verificate, noi suspiciuni de nereguli

Prefectura Prahova a desfășurat marți, 25 martie, o nouă acțiune de control la balastierele din județ, sub coordonarea subprefectului Mircea Tănase. Patru operatori economici care activează în localitățile Poienarii Burchii, Cocorăștii Colț, Mănești și Florești au fost supuși verificărilor.

Acțiunea face parte dintr-o serie de controale tematice desfășurate în ultimele luni, ca urmare a suspiciunilor privind exploatarea necorespunzătoare a agregatelor minerale și posibile încălcări ale legislației de mediu, a reglementărilor fiscale sau a normelor privind siguranța în muncă.

„În cursul zilei și serii de ieri, 25 martie 2025, au fost desfășurate noi acțiuni de control la balastierele din județ”, a transmis Prefectura Prahova printr-un comunicat oficial. Potrivit aceleiași surse, rezultatele verificărilor vor fi făcute publice după centralizarea rapoartelor de la instituțiile implicate în acțiune.

La controale au participat, conform procedurilor, reprezentanți ai mai multor instituții cu atribuții de control: Garda de Mediu, Apele Române, Inspectoratul Teritorial de Muncă, ANAF, Poliția și alte structuri cu competențe în domeniul exploatărilor de agregate.

Acțiunile continuă într-un context în care autoritățile prahovene și-au intensificat demersurile pentru a preveni și sancționa activitățile ilegale din domeniul exploatării resurselor naturale.

Articole similare

Back to top button