Eveniment

Acuzații grave la o școală din Ploiești. Învățătoare reclamată că a agresat fizic un elev

Scandal la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Ploiești, după ce o mamă a acuzat o învățătoare că i-a agresat fizic fiul, elev în clasa a VI-a. Incidentul s-ar fi petrecut pe 25 martie, în timpul unei pauze, când cadrul didactic se afla de serviciu pe școală.

Potrivit declarației mamei, copilul discuta cu un coleg, moment în care învățătoarea i-ar fi aruncat în cap un tub de lipici, deranjată de faptul că elevii făceau gălăgie.

„Copilul meu poartă ochelari. Dacă i se spărgeau și îl rănea? Dar, dincolo de ce ar fi putut să se întâmple, gestul este complet inacceptabil. Nu este normal ca un cadru didactic să agreseze fizic un elev. Eu îmi trimit copilul la școală ca să învețe, nu ca să fie lovit și să vină acasă plângând”, a declarat, vizibil revoltată, mama băiatului.

Femeia a anunțat că a depus plângeri oficiale atât la Poliție, cât și la Inspectoratul Școlar Județean Prahova, dorind ca astfel de situații să nu se mai repete și ca elevii să fie protejați în mediul școlar.

Conducerea școlii a confirmat incidentul și a precizat că a fost declanșată o anchetă internă. „A fost demarată o investigație, iar în funcție de concluzii se vor lua măsurile legale care se impun”, a declarat Laura Radu, director adjunct al instituției.

Rămâne de văzut ce vor stabili anchetele în curs și dacă acuzațiile aduse se vor confirma. Între timp, cazul stârnește îngrijorare în rândul părinților, care cer mai multă responsabilitate și siguranță în școli.

Articole similare

Back to top button