Accident la Filipeștii de Târg: căruță lovită de o autoutilitară – Două persoane au ajuns la spital

Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață, pe Drumul Județean 101P, în localitatea Filipeștii de Târg, județul Prahova. O autoutilitară a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, în urma impactului două persoane fiind rănite și transportate la spital.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IJP) Prahova, incidentul s-a produs la scurt timp după ora 9:00. Un tânăr de 22 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi lovit căruța condusă de un bărbat de 51 de ani. În urma impactului, atât căruțașul, cât și o femeie în vârstă de 77 de ani, pasageră în atelaj, au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
„În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 51 de ani și a unei femei de 77 de ani. Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis IJP Prahova.
Polițiștii au testat ambii conducători implicați în accident cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru șoferul autoutilitarei, în timp ce căruțașul a avut un rezultat negativ.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului și să ia măsurile legale care se impun.
Traficul în zonă a fost temporar restricționat pentru efectuarea cercetărilor la fața locului.



