Finanțare europeană de 37 de milioane de euro pentru modernizarea rețelei de termoficare din Ploiești

Municipiul Ploiești a semnat un contract de finanțare în valoare de 178 de milioane de lei (aproximativ 37 de milioane de euro), fonduri europene destinate reabilitării unei părți din rețeaua de termoficare. Proiectul vizează modernizarea a 24 de kilometri de conducte, reabilitarea a două puncte termice și implementarea de contoare inteligente.
„Vom investi 57 de milioane de euro în această infrastructură esențială, lucrările urmând să fie finalizate în termen de 30 de luni de la începerea acestora, deci în următorii 4-5 ani”, a declarat primarul Mihai Polițeanu.
La această sumă se adaugă o contribuție proprie a municipalității, care ar putea ajunge până la 107 milioane de lei (aproximativ 21 de milioane de euro). Totodată, administrația locală intenționează să investească cel puțin 12 milioane de euro în achiziția unor motoare termice de cogenerare, cu o capacitate de 40 MW, finanțate integral din surse proprii. Procesul de achiziție va fi demarat în curând, cu o durată estimată de aproximativ un an.
Potrivit edilului, aceste investiții sunt esențiale pentru reducerea costurilor de producție a gigacaloriei până în 2028, an în care subvențiile pentru populație vor fi eliminate conform legislației europene.
„Suntem într-o cursă contracronometru pentru a face în 4-5 ani ceea ce trebuia realizat în ultimele trei decenii. În paralel, bugetul local trebuie să acopere încă o treime din costul gigacaloriei, să achite până în iunie 12 milioane de euro pentru certificatele CO2 și să ramburseze în anii următori datorii de aproximativ 40 de milioane de euro generate de subvenții și de sistemul de termoficare”, a subliniat Polițeanu.



