Administrație

Scandalul salubrității din Ploiești escaladează! Primarul Polițeanu acuză blocarea activității noului operator și cere anchetă

Mihai Polițeanu, primarul municipiului Ploiești, a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Prahova să verifice legalitatea transferului autorizației de mediu de la United Waste Solutions (fost Rosal) către noul operator de salubritate al Ploieștiului, Bin Go Solutions. Transferul a avut loc prin decizia nr. 9/1669 din 13 februarie 2025.

Plângere penală pentru posibile infracțiuni

În sesizarea către IJP Prahova, primăria susține că există elemente de fals intelectual, fals în declarații și uz de fals, referindu-se la activitățile derulate de administratorul Bin Go Solutions, Niculescu Bogdan, și președintele ADI „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova”, Dragomir Florin Auraș. Acestea ar putea constitui infracțiuni conform articolului 321, 323 și 326 din Codul Penal.

Probleme pentru noul operator de salubritate

Primăria Ploiești acuză încercarea de blocare a activității Bin Go Solutions, operatorul desemnat să preia serviciul de salubritate al orașului. Conform primarului, nu pot exista două autorizații de mediu pentru aceeași zonă, iar acest transfer pune în pericol buna desfășurare a activității de colectare a deșeurilor.

Apelul primarului către ploieșteni

Mihai Polițeanu face apel la răbdarea și înțelegerea ploieștenilor, cerându-le sprijin pentru a depăși această situație complicată. Primarul asigură cetățenii că se urmează pașii legali necesari pentru deblocarea activității de salubritate și continuarea serviciului public de colectare a deșeurilor.

Articole similare

Back to top button