Educație
Încep înscrierile pentru clasa pregătitoare. Calendarul oficial anunțat de Ministerul Educației

Părinții preșcolarilor care urmează să intre în clasa pregătitoare pot completa cererile-tip de înscriere, fie online, fie fizic, începând cu data de 31 martie. Ministerul Educației a aprobat calendarul oficial al înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026.
Conform regulamentului, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2025, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare. Prima etapă de înscriere are loc între 31 martie și 6 mai, perioadă în care părinții pot depune cererile la unitățile de învățământ. După procesarea solicitărilor și repartizarea la școlile de circumscripție, listele copiilor înscriși vor fi publicate pe 21 mai în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratelor școlare județene.
A doua etapă de înscriere începe pe 22 mai, iar părinții pot depune cererile în perioada 23-29 mai. Procesul de validare și repartizare a locurilor va fi finalizat până pe 12 iunie, când vor fi afișate listele finale.
Pe 3 septembrie 2025, fiecare școală va publica repartizarea elevilor în clasele pregătitoare, marcând astfel ultimul pas al procesului de înscriere.



