
Ploieștiul devine, începând de sâmbătă, 29 martie, capitala poeziei românești, odată cu debutul celei de-a XXXV-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, eveniment dedicat memoriei unuia dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române moderne.
Sâmbătă, 29 martie – Deschiderea oficială și evenimente culturale
Festivalul debutează la ora 10:00, la Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”, cu intervențiile oficiale ale reprezentanților administrației locale și județene, urmate de alocuțiuni și comunicări susținute de personalități din lumea academică și literară: academicianul Mihai Cimpoi, Nicolae Băciuț și prof. univ. Aliona Grati. Moderatorul întâlnirii este prof. Constantin Stere, din partea Direcției Județene pentru Cultură Prahova.

După-amiaza, de la ora 15:00, în Parcul Nichita Stănescu are loc Târgul de Carte al festivalului și prezentarea unui număr special al revistei Vatra veche, dedicat poetului.
Programul continuă de la ora 16:00, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, cu o serată culturală ce include recitaluri din opera lui Nichita, momente muzicale, lansarea revistei Atitudini vechi și noi și o prelegere semnată Gelu Nicolae Ionescu.
Ziua se încheie la ora 17:00, la Palatul Culturii – Sala Marea Unire, cu lansarea volumului „Din al inimii preaplin vă mai dăruiesc puțin” de Maria Tudose (Cojocaru).

Duminică, 30 martie – Dialoguri și reflecții asupra creației lui Nichita
Duminică, la ora 10:00, la Conacul Bellu din Urlați, are loc o masă rotundă despre preocupările personale ale lui Nichita Stănescu. Participă Mihai Cimpoi, Nicolae Băciuț, Aliona Grati și Magda Cârneci. Momentul include și o prelegere despre familia Bellu, susținută de academicianul Georgeta Filitti. Moderator: Constantin Stere.
Tot duminică, de la ora 11:00, la Palatul Culturii din Ploiești, se desfășoară conferința „Poezia în contemporaneitate”, moderată de Marian Dragomir, cu participarea unor importanți critici și poeți contemporani.
Luni, 31 martie – Ceremonii, omagii și încheierea festivalului
Ziua de luni începe la ora 10:00 cu ceremonia depunerii de flori la statuia poetului din Parcul „Nichita Stănescu”, în prezența oficialităților locale și județene, a invitaților speciali și a fanfarei Consiliului Județean Prahova.
De la ora 11:00, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, are loc ceremonia de decernare a premiilor festivalului, cu intervenții ale lui Mihai Cimpoi, Aliona Grati și Ioan Vulpescu, fost ministru al Culturii. Momentele muzicale vor fi asigurate de pianistul Iliuță Andreas, iar evenimentul va fi moderat de Constantin Stere.
Festivalul se încheie oficial la ora 14:00.



