Alexandru Vlad (jurist): Tăcerea doare – Violența domestică și obligația noastră de a reacționa
Rubrica de astăzi din „Colțul Juridic” nu este doar despre legi. Este despre viață. Despre suferință. Despre realitatea crudă care se întâmplă zilnic, în spatele ușilor închise, în tăcere, în teamă și în întuneric. Violența domestică nu este un simplu termen juridic – este o dramă umană. Iar noi, ca societate, avem datoria nu doar să o recunoaștem, ci și să o combatem.
Conform Legii 217/2003 (republicată), Art. 3, violența domestică nu înseamnă doar lovituri. Înseamnă orice acțiune sau inacțiune intenționată, care provoacă suferință fizică, psihologică, economică, sexuală, socială, spirituală sau chiar cibernetică. Într-o societate normală, astfel de fapte ar trebui să fie excepții. La noi, sunt din ce în ce mai des întâlnite, inclusiv în sălile de judecată.
Violența domestică NU este un conflict între soți. Este o infracțiune.
Trebuie spus clar și răspicat: controlul bolnăvicios, gelozia mascată sub pretextul iubirii („sunt gelos pentru că te iubesc”), umilirea constantă, izolarea socială și șantajul emoțional nu sunt doar comportamente toxice – sunt semnale de alarmă ale abuzului. Aici nu vorbim despre certuri pasagere într-un cuplu, ci despre un tipar de distrugere sistematică a ființei umane.
Legea distinge nu mai puțin de opt forme de violență domestică:
-
Verbală
-
Psihologică
-
Fizică
-
Sexuală
-
Economică
-
Socială
-
Spirituală
-
Cibernetică
Și oricare dintre acestea poate distruge o viață.
Ce putem face?
Avem, ca cetățeni, nu doar posibilitatea, ci și obligația morală – și uneori legală – să intervenim. Potrivit art. 291 din Codul de procedură penală, orice persoană aflată într-o funcție publică sau cu atribuții de control care ia cunoștință de o astfel de faptă este obligată să sesizeze de îndată organele penale. Tăcerea, în acest caz, devine complicitate.
Sesizarea se poate face:
-
prin plângere (dacă e formulată de victimă),
-
prin denunț (dacă e făcută de altcineva),
-
telefonic, la 112 sau la secția de poliție,
-
verbal, direct la agentul de poliție din teren,
-
de către persoane cu funcții de conducere sau instituții publice.
Indiferent de canal, reacția trebuie să fie rapidă. Urmele abuzului pot dispărea, dar trauma – rămâne.
Violența domestică nu este o problemă privată. Este o problemă publică. Este o rană socială.
Vă încurajez, dragi cititori, să trimiteți pe adresa redacției cazuri pe care le cunoașteți, situații care v-au afectat pe voi sau pe cineva drag. Ne asumăm ferm păstrarea anonimatului. Ce nu mai putem păstra, însă, este indiferența.
Aici, la „Colțul Juridic”, nu vom trata violența domestică ca pe o notă de subsol în legislație. O vom trata ca pe ceea ce este: o urgență națională.
