AdministrațieInternaționalPolitic

Europa, în derivă sub propria birocrație: Petrolierele rusești poluează nestingherite apele UE, în timp ce Bruxelles-ul închide ochii

De ani de zile, Uniunea Europeană se laudă cu politici „verzi”, cu Pactul Verde European și cu o birocrație care produce tomuri întregi de reglementări de mediu. În realitate însă, o flotă fantomă de peste 1.000 de petroliere rusești își face de cap chiar în apele Uniunii, deversând petrol și riscând catastrofe ecologice, fără ca Bruxelles-ul să poată sau să vrea să intervină eficient.

O investigație realizată de Politico și Source Material arată o realitate dezastruoasă: navele afiliate Rusiei navighează nestingherite în largul coastelor europene, deși multe se află oficial pe listele de sancțiuni. Cel puțin cinci petroliere rusești au fost surprinse în ultimul an lăsând pete masive de petrol în apropierea continentului, inclusiv nave sancționate de Marea Britanie.

O Europă care legiferează, dar nu acționează

Sancțiunile, controalele și interdicțiile UE s-au dovedit simple exerciții de imagine. Deși Bruxelles-ul a „interzis” acostarea a 444 de nave rusești în porturile sale, flota rusă a găsit ușor portițe. Cu acte de proprietate opace, asigurări fictive și companii-paravan, petrolierele continuă să transporte petrolul Moscovei, sub ochii nepăsători ai autorităților europene.

Mai grav, multe dintre aceste nave se află într-o stare tehnică deplorabilă, ceea ce le transformă într-un pericol iminent pentru ecosistemele marine. O singură scurgere majoră ar putea costa până la 1,4 miliarde de euro pentru curățare – bani care, evident, ar urma să fie plătiți de contribuabilii europeni, nu de proprietarii „fantomă” ai navelor.

Bruxelles-ul: campion la reguli, impotent la fapte

În timp ce birocrații europeni impun standarde stricte pentru fermieri, transportatori și companii mici din statele membre, adevărații poluatori scapă basma curată. De la birourile luxoase din Bruxelles se vorbește despre sustenabilitate și „tranziție ecologică”, însă în apele Mării Nordului, ale Mediteranei sau ale Mării Baltice, petrolul rusesc curge liniștit, fără ca cineva să intervină.

„Suntem destul de norocoși că nu s-a produs încă o catastrofă ecologică”, a admis ministrul leton al Energiei, Kaspars Melnis. Noroc – nu competență, nu prevenție, nu acțiune.

Uniunea ipocriziei: predici verzi, realitate neagră

Aceasta este imaginea adevărată a Uniunii Europene de azi: un colos birocratic incapabil să-și apere propriile granițe maritime, dar care pretinde să dicteze standarde energetice și ecologice întregii lumi. În loc să impună măsuri reale, Bruxelles-ul preferă declarațiile solemne și summit-urile sterile, în timp ce petrolul rusesc își continuă drumul, alimentând indirect economia Moscovei.

„Flota din umbră este încercarea disperată și periculoasă a președintelui rus Vladimir Putin de a se agăța de profiturile din petrol”, avertizează Londra. Dar problema nu este doar la Kremlin – problema este în incompetența europeană.

Până când Europa nu va înțelege că propriile sancțiuni sunt hârtie moartă dacă nu sunt aplicate ferm, fiecare val de petrol care ajunge pe țărmurile sale va fi un simbol al falimentului moral și administrativ al Uniunii.

În timp ce Bruxelles-ul se joacă de-a ecologia, apele Europei devin tot mai negre, iar cetățenii – cei care plătesc factura – rămân prizonierii unei structuri care predică despre viitor curat, dar nu e în stare nici măcar să-și curețe propriile mări.

Sursa foto: ecosynergy.ro

Articole similare

Back to top button