România sub asediu intern: cum ne îngenunchează o clasă politică decuplată de națiune
La trei decenii și jumătate de la momentul în care am crezut că am rupt lanțurile unui trecut totalitar, România se zbate sub povara unei realități dureroase, modelate, pas cu pas, de o clasă politică ce pare să fi uitat jurământul fundamental față de națiune. Este o clasă politică pe care, cu prea multă amară resemnare, am ajuns să o privim ca pe o maladie cronică, o rană deschisă în corpul social. Și cel mai dureros aspect al acestei realități este ipocrizia cruntă, insolența de neimaginat, cu care aceiași actori, sau succesorii lor direcți, educați în aceleași școli ale oportunismului care au adus țara în situația actuală, vor să pozeze acum în marii salvatori ai națiunii române. Această mascaradă nu este doar o gafă politică; este o insultă la adresa inteligenței colective, o batjocură la adresa sacrificiilor și speranțelor unui popor întreg. Ei au creat problema, ei au adâncit prăpastia, iar acum, cu un tupeu fără precedent, tot ei vin să o rezolve, de parcă ne-am fi născut ieri, fără memorie și fără capacitate de judecată.
Este revoltător să constatăm că această clasă politică nu are nimic de-a face cu vreo știință autentică, fie ea politică, economică sau socială, în sensul profund al cuvântului. Nu există o viziune pe termen lung pentru țară, nu există strategii coerente de dezvoltare, nu există un angajament față de progresul real al societății. Singura ”știință” pe care o stăpânesc cu măiestrie este cea a bunăstării personale sau de grup, o disciplină predată și perfecționată în culisele puterii, departe de ochii publicului, care se traduce prin artificii legislative care favorizează anumite interese, prin alocări bugetare discreționare, prin blocarea reformelor esențiale și prin perpetuarea unui sistem clientelar care asigură loialitatea și servitutea.
Consecințele acestei abordări sunt devastatoare și se văd în fiecare aspect al vieții românești. De la infrastructura precară la sistemul de sănătate subfinanțat, de la educația deficitară la justiția politizată, fiecare domeniu vital este marcat de lipsa de viziune, de incompetență și, mai ales, de corupție. Clasa politică a reușit să transforme guvernarea într-o afacere personală, unde funcțiile publice sunt considerate sinecuri, iar banul public o resursă inepuizabilă pentru propriile buzunare. Ei nu sunt manageri publici; sunt gestionari de interese private, a căror unică preocupare este cum să-și maximizeze câștigurile și să-și asigure continuitatea la putere. Ei nu luptă pentru români, ci pentru ei înșiși și pentru cercul lor restrâns de favoriți.
Această mentalitate a pătruns adânc în toate straturile administrației publice. Am asistat la ascensiunea unor figuri politice locale, a primarilor din România, care au ajuns să conducă destinele țării nu prin competență dovedită sau viziune strategică, ci printr-un singur ”atu” nefast: capacitatea de a ”gestiona” resursele publice în beneficiul propriu și al camarilei. Oameni buni, vorbim despre realități care ne dor: majorității primarilor li se spune ”10%”, dar există și primari cărora li se spune ”20%”, sau, și mai rău, unora ”30%”. Aceste procente nu sunt doar simple cifre; ele reprezintă pierderi directe din banul public, sume deturnate din spitale, școli, drumuri și investiții esențiale pentru dezvoltarea țării. Ele sunt prețul tăcerii noastre, al acceptării unei stări de fapt care ne fură viitorul și ne condamnă la subdezvoltare. Fiecare punct procentual deturnat se traduce în copii fără acces la o educație modernă, bolnavi lăsați fără tratament adecvat sau comunități întregi izolate de lipsa infrastructurii, adâncind decalajele sociale și economice. Mai mult decât atât, aceste sume nu dispar doar din buget, ci și din fibra încrederii, generând frustrare, cinism și alimentând exodul minților luminate, care își caută un viitor într-o societate în care meritocrația și integritatea sunt încă valori. Astfel, sub aparența unor tranzacții legale, se subminează însăși capacitatea României de a-și construi un viitor prosper și echitabil, condamnând generații la un destin marcat de sărăcie și de lipsă de șanse, un preț pe care o națiune nu-și permite să-l plătească la nesfârșit.
Scandalul ”procentelor” – ”10%, 20% sau chiar 30%” – nu este o simplă anecdotă folclorică; este o mărturie crudă a unui sistem profund corupt și disfuncțional. Aceste cifre, rostite cu o resemnare aproape complice de către cei care le cunosc realitatea, descriu de fapt un mecanism instituționalizat de deturnare a fondurilor publice, un cancer care a metastazat în întreaga administrație. De la cele mai mici proiecte locale până la marile investiții naționale, pare că nimic nu se poate mișca fără ca cineva să-și tragă partea, o ”taxă” neoficială, dar omniprezentă.
Această clasă politică, al cărei singur scop pare a fi autoperpetuarea și accesul la resurse, este o rușine pentru națiunea română. Nu există doctrină, nu există principii autentice care să ghideze acțiunea politică, nu există ideologie în sensul nobil al cuvântului. Actualele partide, indiferent de numele pe care-l poartă, au o singură doctrină politică: ”cum să se mufeze la banul public”. Este o ideologie a parazitismului, o filosofie a exploatării sistemice a resurselor unei țări întregi. De 36 de ani, de la momentul de cotitură pe care l-am numit Revoluție, este vremea haiduciei moderne, o haiducie pervertită, care, în loc să ia de la bogați pentru a da la săraci, operează într-o inversare cinică a acestui principiu: se ia de la săraci și se dă la bogați, consolidând astfel o elită coruptă și o masă de cetățeni din ce în ce mai săraci și mai resemnați. Oare cât mai merge acest model? Oare cât timp poate rezista o națiune sub un astfel de jug economic și moral, înainte ca fibra socială să se rupă definitiv?
Răspunsul la această întrebare ar trebui să fie unul vehement: nu mai merge! A venit vremea să se ridice o altă clasă politică, o clasă care să aibă niște principii sănătoase, care să își bazeze acțiunea pe moralitate, integritate și pe o viziune reală pentru dezvoltarea României. Este o nevoie stringentă, nu doar o dorință. Noile partide, care aspiră să schimbe fața României, trebuie să fie formate din oameni cu adevărat dedicați binelui public, nu intereselor personale sau de grup. Acești noi lideri nu trebuie să aducă doar o retorică proaspătă, ci și o doctrină solidă, coerentă, bazată pe valori democratice autentice, pe meritocrație, pe transparență și pe un angajament ferm față de justiția socială.
Trebuie să punem capăt acestei ”haiducii moderne”, așa cum am denumit-o, prin instituirea unor mecanisme reale de control, prin aplicarea legii pentru toți, fără excepție, și prin promovarea unor oameni cu o pregătire solidă și o integritate morală ireproșabilă. Nu mai putem tolera ca destinul nostru să fie decis de cei care își măsoară succesul în procente din banul public. Este imperios necesar ca partidele să revină la esența lor: să reprezinte segmente ale societății, să articuleze viziuni diferite despre viitor, dar toate sub umbrela respectului față de lege și față de cetățean. Doctrinele politice reale, fie ele social-democrate, liberale, conservatoare sau verzi, ar trebui să ofere soluții concrete la problemele națiunii, nu pretext pentru îmbogățire.
Clasa politică actuală este o rușine, o rană deschisă în corpul și sufletul națiunii române. Ea a adus țara într-un punct critic, de la care revenirea este din ce în ce mai dificilă, dar nu imposibilă. Nu mai putem aștepta ca ”salvatorii” care au creat problema să vină și să o rezolve, pentru că interesele lor sunt intrinsec legate de perpetuarea sistemului corupt pe care l-au edificat.
Este timpul ca cetățenii să își asume responsabilitatea. Nu mai putem fi simpli spectatori ai propriei noastre agonii. Trebuie să ne ridicăm, să cerem schimbarea cu voce tare și să o impunem prin vot, prin implicare civică și prin monitorizarea constantă a celor pe care îi delegăm la putere, căci doar printr-o acțiune colectivă, hotărâtă și susținută, putem sparge acest cerc vicios al corupției și incompetenței.
Națiunea română nu este definită de mediocritatea și cinismul politicienilor săi, ci de spiritul său profund, de rezistența sa istorică și de setea mistuitoare de libertate și dreptate. S-a scurs suficientă sudoare, s-au plătit destule ”procente” și s-a tolerat suficientă trădare. Este timpul ca spiritul autentic al acestui popor, spiritul de jertfă și de viziune, să renască din cenușa dezamăgirilor, să alunge impostorii și să construiască o Românie demnă, condusă de oameni pentru oameni, nu de cei care decid și cer procente, căci altfel, ce sens mai are existența noastră, dacă nu cel de a lăsa în urmă o țară mai bună decât am găsit, o țară în care normalitatea să fie nu doar un vis de Anul Nou, ci o realitate trăită cu demnitate?
