AdministrațieSocialȘtiri locale

Ploieștiul, capitala arborilor zburători: ninsoarea a pus copacii la pământ, iar SGU i-a numărat cu stoicism administrativ

În timp ce unii colecționează timbre, Ploieștiul a bifat, după ultima ninsoare, aproape 300 de solicitări pentru degajarea copacilor și crengilor căzute. O adevărată expoziție de „artă lemnoasă contemporană” întinsă pe alei, trotuare și parcări.

Din totalul sesizărilor, peste 200 au fost deja rezolvate, ceea ce în limbaj administrativ înseamnă „aproximativ 70%” și în limbaj cetățenesc „mai e, dar se mișcă”. Restul solicitărilor așteaptă cuminți la coadă, probabil convinse că primăvara vine oricum. Și, totuși, performanța de 70% a fost primită cu… un val de critici pe Facebook: cetățenii nemulțumiți nu s-au abținut și au transformat feedback-urile în comentarii furioase, unde fiecare copac rămas pe trotuar valorează mai mult decât orice raport oficial.

Ninsoarea, descrisă poetic drept una „de primăvară”, a avut însă o personalitate serioasă: zăpadă grea, apoasă, pusă pe fapte mari. Cu doar două zile înainte plouase zdravăn, solul era fragil, iar arborii – mai sensibili decât păreau. Rezultatul? O coregrafie sincron de trunchiuri înclinate și crengi decorative pe carosabil.

Intervenția a fost una pe măsura spectacolului: peste 20 de echipe în teren, răspândite strategic prin oraș, cu misiunea clară de a reda circulației ceea ce natura a decis temporar să revendice. Prioritatea absolută: eliberarea căilor de acces și a zonelor de tranzit. Cu alte cuvinte, să poți ieși din parcare fără să faci slalom printre arbori.

Dar dincolo de crengi și drujbe, organigrama SGU Ploiești rămâne o poveste aparte: abundență de șefi, care apar exact când legile cer reducerea cheltuielilor și dispar exact cei care ar trebui să muncească în teren. La fiecare câțiva ani, instituția pare să se îmbogățească cu câțiva directori noi, în timp ce echipele operative rămân în prima linie, surclasate de zăpadă și copaci căzuți. Dar ce să-i faci? Șefii cei mari nu se deranjează nici măcar să numere copacii căzuți.

Situația a avut și momente-surpriză. În unele cazuri, echipele chemate pentru „un copac” au descoperit la fața locului doi sau chiar mai mulți arbori hotărâți să participe la eveniment.

Pentru a accelera ritmul operațiunilor, efectivele au fost suplimentate inclusiv în weekend, semn că lemnul nu ține cont de programul de lucru. Între timp, materialul rezultat este colectat, inventariat și depozitat cu grijă, urmând să fie valorificat conform procedurilor legale – nimic nu se pierde, totul se transformă administrativ.

Ca tabloul să fie complet, meteorologii au anunțat și un posibil nou episod de ninsori și viscol sub cod galben, așa, ca de sfârșit de iarnă. Așadar, dacă arborii au considerat primul act doar o repetiție, scena rămâne deschisă.

Până atunci, Ploieștiul respiră printre crengi, SGU raportează cifre frumoase, Facebook explodează de comentarii nemulțumite, iar organigrama de directori continuă să înflorească chiar și în iarna care pare primăvară.

Sursa foto: facebook

Articole similare

Back to top button