NaționalSocial

Se închide portița radierii „strategice”: impozit auto obligatoriu pentru tranzacțiile din același an – proiect de OUG

Practica prin care unii proprietari evitau plata impozitului auto prin radierea autoturismului la final de an și reînmatricularea acestuia în ianuarie ar putea deveni istorie. Un proiect de ordonanță de urgență aflat în consultare publică propune modificări substanțiale privind regimul fiscal al mijloacelor de transport.

Inițiativa legislativă introduce reguli clare pentru situațiile în care un vehicul este cumpărat, înmatriculat și ulterior înstrăinat în același an calendaristic. În aceste cazuri, impozitul va fi datorat pentru anul respectiv, cu un singur termen de plată stabilit la data transferului de proprietate. Măsura vizează eliminarea lacunelor care permiteau, în anumite condiții, evitarea obligațiilor fiscale.

Până în prezent, existau situații în care contribuabilii radiau autoturismul în luna decembrie și solicitau reînmatricularea la începutul anului următor, o practică întâlnită mai ales în cazul mașinilor cu valoare ridicată. Noile prevederi urmăresc să blocheze acest mecanism.

Proiectul reglementează și obligațiile aferente radierii. Proprietarul va trebui să depună declarația de radiere la organul fiscal competent în termen de 30 de zile de la efectuarea acestei operațiuni. Încetarea obligației de plată a impozitului va opera începând cu 1 ianuarie a anului următor radierii, însă doar cu condiția achitării tuturor debitelor restante către bugetul local până la data radierii

Totodată, reînmatricularea unui vehicul în anul următor radierii va genera obligația de plată a impozitului pentru întreg anul fiscal în care are loc această operațiune. Astfel, reintroducerea în circulație a mașinii nu va mai putea fi utilizată ca instrument de optimizare fiscală.

Dacă actul normativ va fi adoptat în forma propusă, autoritățile locale vor dispune de un cadru clar pentru a preveni evitarea plății impozitului auto, iar contribuabilii vor fi supuși unor reguli unitare și previzibile.

Sursa foto :shutterstock.com

Articole similare

Back to top button