„Tunul” care a fost de fapt pistol cu apă. Viceprimarul Săraru demontează conspirațiile consilierului Tonsciuc

Politica locală ploieșteană a mai bifat un episod din categoria „breaking news înainte de verificare”. De această dată, protagonistul a fost consilierul local Mihai Tonsciuc, reprezentant al Mișcării Noi, Ploieștenii, care a anunțat public că ar fi „oprit cel mai discret tun imobiliar din istoria orașului”, acuzând administrația locală și cerând inclusiv plecarea viceprimarului Alexandru Săraru. Numai că, după ce s-a ridicat zgomotul politic și au curs acuzațiile grave, a venit și partea mai puțin spectaculoasă: explicațiile juridice și administrative. Iar acestea par să fi stricat scenariul conspiraționist.
Viceprimarul Municipiului Ploiești, Alexandru Săraru, a reacționat public după acuzațiile lansate de consilierul local Mihai Tonsciuc privind existența unui presupus „tun imobiliar” legat de Fundația „Constantin Stere” și terenurile din Bucov.
Într-un comunicat ferm, Săraru a respins categoric afirmațiile apărute în spațiul public și a prezentat mai multe argumente juridice și administrative prin care susține că acuzațiile nu au fundament real.
Terenurile nu pot fi înstrăinate către persoane fizice
Viceprimarul a explicat că terenurile aflate în patrimoniul Fundației „Constantin Stere” nu pot fi vândute arbitrar și nici transferate către persoane fizice, așa cum s-a insinuat în spațiul public.
Potrivit acestuia, statutul fundației prevede clar faptul că bunurile pot fi utilizate exclusiv în interesul și pentru scopul pentru care fundația a fost înființată. În plus, legislația privind asociațiile și fundațiile – OG 26/2000 – stabilește că eventualele operațiuni privind patrimoniul trebuie să fie strict în interesul fundației, așadar speculația privind un ,,cartier rezidențial de lux” , la care face referire Tonsciuc în declarația sa, nu poate deveni o realitate.
„Aceste bunuri nu pot fi înstrăinate către persoane fizice în mod arbitrar”, a transmis Alexandru Săraru.
Terenurile sunt concesionate către CJ Prahova pentru 99 de ani
Un alt argument prezentat de viceprimar vizează situația juridică a terenurilor din Bucov. Potrivit acestuia, suprafețele la care se face referire sunt concesionate către Consiliul Județean Prahova pentru o perioadă de 99 de ani, începând din 30 iunie 2003.
Pe respectivele terenuri funcționează în prezent Grădina Botanică administrată de CJ Prahova.
„Nimeni nu pleacă cu terenurile de pe câmp și nimeni nu evacuează Consiliul Județean Prahova”, a precizat viceprimarul Ploieștiului.
Primăria Ploiești nu a susținut activ fundația
Săraru a mai subliniat că Primăria Ploiești nu a avut, în ultimii ani, o implicare activă în activitatea fundației și nici nu ar fi achitat cotizațiile aferente timp de aproximativ 25 de ani.
În acest context, viceprimarul consideră legitimă discutarea oportunității menținerii în această structură, în condițiile în care fundația trebuie să își acopere cheltuielile și obligațiile financiare.
Aparatul de specialitate și secretarul primăriei nu au avut obiecții
Viceprimarul Alexandru Săraru a precizat că, înainte de ședința în care s-a discutat subiectul, a fost consultat aparatul de specialitate al Primăriei Ploiești, iar acesta nu a avut obiecții din punct de vedere legal sau administrativ.
De asemenea, nici secretarul general al primăriei nu ar fi formulat observații privind legalitatea demersului.
Totodată, proiectul a fost votat de majoritatea consilierilor locali, aspect pe care Săraru îl consideră o dovadă clară că nu a existat „nimic suspect sau ilegal”.
Atac politic cu miză administrativă
În comunicatul său, Alexandru Săraru susține că Mihai Tonsciuc ar trebui să cunoască foarte bine situația Fundației „Constantin Stere”, având în vedere că activează de aproximativ șase ani în administrația publică locală.
Viceprimarul consideră că declarațiile lansate de consilierul local au fost făcute cu rea-intenție și într-un evident context politic.
„Aceste aspecte sunt cunoscute foarte bine de cei care aleg să intoxice spațiul public cu acuzații fără fundament”, a transmis Săraru.
Mai mult, viceprimarul sugerează că atacurile nu sunt întâmplătoare, în contextul în care Mihai Tonsciuc ar urmări obținerea funcției de viceprimar.
Săraru amenință cu acțiuni în instanță
La finalul reacției sale, Alexandru Săraru avertizează că își rezervă dreptul de a se adresa instanțelor competente dacă acuzațiile și atacurile publice vor continua.
Viceprimarul consideră că întreaga situație reprezintă „o campanie de manipulare și atac politic bazată pe informații false și insinuări grave”.
Sursa foto: arhivă



