Anglia cucerește bronzul mondial după un meci istoric cu Franța

Finala mică a Cupei Mondiale 2026 a oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria competiției. Anglia a învins Franța cu 6-4 și a cucerit pentru prima dată medaliile de bronz la un Campionat Mondial, într-o partidă care a doborât mai multe recorduri.
Cele zece goluri înscrise reprezintă cel mai mare număr de reușite într-un meci pentru locul al treilea din istoria Cupei Mondiale și cel mai spectaculos meci al turneului final din 1982 încoace.
Pentru reprezentativa pregătită de Thomas Tuchel, performanța înseamnă prima clasare pe podium după 60 de ani, de la titlul mondial cucerit în 1966. De cealaltă parte, Franța încheie competiția pe locul al patrulea, cea mai slabă clasare a „cocoșilor” din ultimii 12 ani, după ce la precedentele două ediții au fost campioni și vicecampioni mondiali.
Franța, aproape de o revenire incredibilă
La pauză, meciul părea deja decis. Anglia conducea cu 4-0, după golurile marcate de Declan Rice, Ezri Konsa și dubla lui Bukayo Saka.
Didier Deschamps, aflat la ultimul meci pe banca tehnică a Franței, a schimbat radical echipa după pauză, efectuând patru modificări. Reacția francezilor a fost imediată: Kylian Mbappé și Bradley Barcola au redus diferența la un singur gol, iar Michael Olise a ratat o ocazie uriașă pentru egalare, șutând puțin pe lângă poartă dintr-o poziție excelentă.
În final, Bukayo Saka și-a completat hat-trick-ul din penalty, iar Jude Bellingham a închis tabela în prelungiri, stabilind scorul final de 6-4.
Saka și Bellingham intră în istorie
Eroul Angliei a fost Bukayo Saka, autorul unui hat-trick, devenind unul dintre puținii fotbaliști englezi care au reușit trei goluri într-un meci de Cupă Mondială.
Jude Bellingham și-a trecut în cont al șaptelea gol al turneului, un nou record pentru un jucător englez într-o singură ediție a Campionatului Mondial.
Olise a egalat un record vechi de 56 de ani
Deși nu a reușit să înscrie în meciul cu Anglia, Michael Olise a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai Franței pe parcursul competiției.
Mijlocașul ofensiv a încheiat Cupa Mondială cu șase pase decisive, egalând recordul stabilit de Pelé la ediția din 1970 pentru cele mai multe assisturi într-un singur turneu final. În același timp, Olise a terminat competiția cu 20 de șuturi fără gol, cele mai multe dintre toți jucătorii care nu au înscris la această ediție.
Mbappé devine golgheterul all-time al Cupei Mondiale
Chiar dacă Franța a pierdut finala mică, Kylian Mbappé a intrat în istoria fotbalului mondial.
Cele două goluri marcate împotriva Angliei l-au dus la 22 de reușite în carieră la Cupa Mondială, depășindu-l pe Lionel Messi și devenind cel mai bun marcator din istoria competiției. Totodată, atacantul francez conduce clasamentul pentru Gheata de Aur a turneului, cu 10 goluri.
Lionel Messi are șansa de a răspunde în finala cu Spania, însă are nevoie de cel puțin două goluri pentru a-l egala pe Mbappé în ierarhia all-time. Argentina va avea însă o misiune extrem de dificilă, întrucât Spania a primit un singur gol în cele șapte meciuri disputate până acum la turneul final.
Cum s-au marcat golurile:
0-1 (Min. 3): Rice recuperează la mijlocul terenului şi ia o acţiune pe cont propriu, a șutat de la marginea careului și l-a învins pe Maignan.
0-2 (Min. 19): Rice execută o lovitură de colţ, iar Konsa se înalţă de lângă Rabiot şi marchează cu capul.
0-3 (Min. 37): Rashford şi Saka scapă pe contraatac și mijlocașul lui Arsenal îl păcălește pe Magnan
0-4 (Min. 45+1): Eze pasează printre linii, iar Saka face „dubla” cu un şut din careu.
1-4 (Min. 48): Olise i-a pasat pe culoar lui Mbappe, iar acesta l-a executat pe Henderson.
2-4 (Min. 54): Mbappe i-a pasat lui Barcola și acesta nu i-a dat nicio șansă goalkeeperului englez.
3-4 (Min. 67): Mbappe a finalizat superb, după o fază excelent construită alături de Olise.
3-5 (Min. 87): Gusto l-a faultat în careu pe Spence, iar arbitrul a acordat penalty. Saka a transformat de la punctul cu var, după ce Bellingham i-a pus mingea în brațe
4-5 (Min. 90+6): Dembele îl culcă pe Chalobah şi trimite la colţul lung, cu piciorul stâng.
4-6 (Min. 90+7): Bellingham a punctat după un contraatac letal al englezilor, driblând trei adversari
Formații:
Franţa: Maignan – Gusto (90+1 Kounde), Konaté (46 Upamecano), Lacroix, Theo Hernández (46 Digne) – Zaïre-Emery, Rabiot – Olise, Cherki (46 Dembele), Doué (46 Barcola)- Mbappé. Selecţioner: Didier Deschamps
Anglia: Henderson – Quansah (83 James), Konsa, Guehi (90+3 Chalobah), Spence – Rice, Eze (79 Bellingham) – Saka, Rogers, Rashford (46 Watkins) – Toney (79 Anderson). Selecţioner: Thomas Tuchel.
Arbitru: Jesus Valenzuela (Venezuela)
sursă foto: printscreen X.com





