Zoia Staicu (PNL) este noul viceprimar al Ploieștiului: ”Este un vot care mă onorează, dar în același timp mă responsabilizează”

Consiliul Local Ploiești a votat, cu o majoritate de 23 de voturi, numirea Zoiei Staicu (PNL) în funcția de viceprimar al municipiului. Aceasta a beneficiat de susținerea consilierilor PNL, PSD, AUR, PMP, Forța Dreptei și PUSL, consolidând astfel o largă susținere politică în administrația locală.
Experiență vastă în administrația publică
Zoia Staicu este director al Regiei Autonome de Servicii Publice (RASP) Ploiești și are o experiență de peste două decenii în structurile aflate în subordinea Consiliului Local. Începând din 2001, a activat în instituții precum ADPP (actuala SGU Ploiești), Serviciul Public Finanțe Locale, Poliția Locală Ploiești și RASP, unde a ocupat funcția de șef serviciu și, ulterior, de director.
Avere și venituri
Conform declarației sale de avere, Zoia Staicu deține 13 terenuri agricole și intravilane, majoritatea situate în comuna Cornești, județul Dâmbovița, moștenite de-a lungul timpului. Totodată, are în proprietate un apartament în Ploiești, patru case în Cornești și un spațiu comercial în municipiu. Alături de familie, deține și trei autoturisme.
În calitate de director al RASP, Staicu a avut un venit anual de 153.653 de lei, iar soțul său, angajat al companiei Conpet, a câștigat 98.925 de lei. La aceste sume s-au adăugat dividende de la SC Stiv Prod SRL, în valoare de 38.456 de lei fiecare.
Declarație după vot
„Este un vot care mă onorează, dar în același timp mă responsabilizează. Sunt un om de echipă și îmi place să cred că, până la urmă, acest vot încununează munca mea de 25 de ani din administrația publică locală, muncă pe care mi-am desfășurat-o cu implicare, cu responsabilitate și pe care o voi duce în continuare până la capăt”, a declarat Zoia Staicu, după votul colegilor săi din Consiliul Local Ploiești.
Numirea sa marchează o nouă etapă în conducerea administrației locale, iar alături de Alexandru Săraru (AUR), Ploieștiul are acum o echipă completă la nivel de viceprimari.



