Când imaginea viceprimarului Alexandru Săraru crește, comunicarea Primăriei tace

De frica unei imagini în creștere, cea a viceprimarului Alexandru Săraru, administrația Polițeanu pare să fi descoperit o regulă simplă: un viceprimar poate fi prezent la evenimente, dar nu trebuie neapărat să fie văzut de ploieșteni.
La Ploiești se conturează tot mai vizibil o situație care ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care administrația locală folosește comunicarea publică.
Orașul are doi viceprimari. Alexandru Săraru și Zoia Staicu. Ambii au aceeași funcție. Ambii reprezintă Primăria. Ambii participă, în exercitarea mandatului lor, la activități și evenimente publice. Și totuși, când vine vorba despre imaginea transmisă către ploieșteni, lucrurile par să stea diferit. Foarte diferit.
Când Săraru participă, comunicarea tace
Cel mai recent exemplu este greu de ignorat. La inaugurarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, un proiect important pentru comunitatea ploieșteană, viceprimarul Alexandru Săraru a fost prezent și a susținut un discurs. Nu a fost o simplă prezență protocolară. Săraru a vorbit despre necesitatea de a privi dincolo de dizabilitate și de a pune în valoare abilitățile oamenilor, mesajul său fiind unul centrat pe incluziune, respect și responsabilitatea administrației față de cetățeni.
Dar unde a fost comunicarea oficială a Primăriei Ploiești? Unde a fost postarea amplă pe pagina municipalității Unde a fost fotografia? Unde a fost comunicatul? Unde a fost menționat viceprimarul care a reprezentat efectiv administrația la acel eveniment? Mai mult, în loc ca ploieștenii să afle prin canalele oficiale ale Primăriei ce a făcut și ce a transmis viceprimarul prezent la eveniment, apare o declarație atribuită primarului, deși acesta nu a fost prezent.
Cum poate fi explicată o asemenea alegere editorială?
Este o simplă scăpare? O eroare de comunicare? O coincidență? Sau există o decizie deliberată de a nu-i oferi lui Alexandru Săraru vizibilitatea publică pe care o are atunci când reprezintă municipalitatea?
A doua zi, însă, comunicarea funcționează impecabil
Și aici apare contrastul. La doar o zi distanță, are loc semnarea Acordului de Înfrățire dintre Ploiești și Larnaca. Eveniment important, fără îndoială. Și administrația locală îl comunică intens. Apar informații, imagini, promovare. De ce? Pentru că, de această dată, în prim-plan se află Zoia Staicu. Nu mai există nicio problemă de comunicare. Nu mai există tăcere. Nu mai există „am uitat”. Departamentul de comunicare își face treaba. Rapid. Vizibil. Insistent.
Și atunci întrebarea devine inevitabilă:
De ce pentru un viceprimar comunicarea administrației pare să fie aproape inexistentă, iar pentru celălalt funcționează la capacitate maximă?
Ploieștenii merită un răspuns.
De la „nu ne înțelegem” la „suntem împreună”
Dar povestea devine și mai interesantă dacă ne uităm la relația politică dintre personajele acestei administrații. În campania electorală, Mihai Polițeanu și Zoia Staicu nu au fost tocmai imaginea unei mari iubiri politice. Au existat critici, atacuri și cuvinte grele. Astăzi, însă, lucrurile par să fi intrat într-o cu totul altă etapă. Cei care se criticau ieri ajung să apară împreună astăzi. Iar în timp ce această apropiere devine tot mai vizibilă, un alt viceprimar — Alexandru Săraru — pare să primească un tratament de comunicare diametral opus.
Unde este egalitatea de tratament?
Dacă doi oameni ocupă aceeași funcție în administrația municipiului și reprezintă aceeași instituție, atunci comunicarea publică trebuie să respecte aceleași reguli pentru amândoi. Dacă Zoia Staicu este menționată atunci când reprezintă Primăria la un eveniment, același lucru trebuie să se întâmple și atunci când Alexandru Săraru reprezintă Primăria.
Dacă pentru unul există fotografii, comunicate, declarații și postări, trebuie să existe aceleași criterii și pentru celălalt. Altfel, comunicarea publică nu mai este comunicare. Devine selecție politică a imaginii.
Și aici apare adevărata întrebare
De ce ar vrea administrația Polițeanu să reducă vizibilitatea unui viceprimar? Răspunsul îl pot avea doar cei care iau deciziile. Dar există un lucru evident: imaginea publică este capital politic. Cu cât un politician este mai prezent în mijlocul oamenilor, cu cât vorbește despre problemele lor, cu cât participă la evenimente și cu cât este asociat cu proiecte importante ale orașului, cu atât devine mai cunoscut. Iar un politician cunoscut devine, inevitabil, mai greu de ignorat. Poate tocmai aici este problema.
Poate că Alexandru Săraru începe să devină prea vizibil. Poate că mesajele sale ajung la oameni. Poate că participarea sa la evenimente este apreciată. Poate că, în timp, această vizibilitate poate produce capital politic. Și poate că, pentru un primar care își dorește să controleze cât mai strict imaginea administrației, acest lucru începe să fie incomod.
Nu afirmăm că aceasta este explicația. Dar întrebarea există. Și este legitimă.
Departamentul de comunicare nu poate fi „butonul de imagine” al primarului
Mai este însă un aspect care trebuie discutat. Departamentul de comunicare al Primăriei nu ar trebui să lucreze pentru imaginea personală a primarului sau pentru consolidarea imaginii unui anumit viceprimar. El lucrează pentru instituție și pentru cetățeni. Banii pentru funcționarea administrației publice vin din banii comunității. Iar comunicarea instituțională trebuie să fie obiectivă, echilibrată și transparentă. Nu poți transforma pagina oficială a Primăriei într-un instrument prin care decizi cine trebuie văzut și cine trebuie trecut sub tăcere. Nu poți să ai doi viceprimari și două măsuri. Nu poți să promovezi activitatea unuia și să minimalizezi activitatea celuilalt doar pentru că unul îți este politic mai confortabil.
Oamenii văd. Compară. Observă cine apare. Observă cine dispare. Observă cine este fotografiat. Observă cine este citat. Observă cine este lăudat. Și, mai ales, observă atunci când există o diferență repetată de tratament.
În epoca rețelelor sociale, nu mai poți ascunde atât de ușor ceea ce faci printr-un simplu comunicat. Pentru că oamenii își formează propria imagine. Iar dacă administrația încearcă să controleze imaginea unui politician prin controlul comunicării instituționale, efectul poate fi exact invers.
Cu cât încerci mai mult să ascunzi un om, cu atât oamenii pot deveni mai curioși să afle cine este și ce face.
Domnule primar, o întrebare simplă
Dacă Alexandru Săraru participă la un eveniment oficial al Primăriei și vorbește în numele administrației, de ce nu este prezentat corespunzător pe canalele oficiale ale municipalității? Dacă Zoia Staicu participă la un eveniment similar, de ce comunicarea este mult mai vizibilă?
Care sunt criteriile? Cine le stabilește? Sunt criterii profesionale sau criterii politice?
Și, mai ales:
există o dispoziție sau o politică internă privind modul în care sunt mediatizate activitățile celor doi viceprimari?
Ploieștenii au dreptul să știe. Pentru că Primăria nu este proprietatea primarului. Nici pagina de Facebook a Primăriei nu este pagina personală a primarului. Iar departamentul de comunicare nu ar trebui să fie departamentul de imagine al unei singure persoane.
În administrație, oamenii trebuie să fie egali. Și în fața comunicării.
Alexandru Săraru a fost ales viceprimar al Ploieștiului prin votul Consiliului Local. În plus, printr-o hotărâre a Consiliului Local, el este primul înlocuitor de drept al primarului. Așadar, nu vorbim despre un personaj secundar al administrației. Vorbim despre unul dintre oamenii care conduc, instituțional, municipiul. Și tocmai de aceea întrebarea este cu atât mai importantă:
de ce este tratată imaginea sa publică diferit?
Dacă răspunsul este „din motive obiective”, să ni se spună care sunt acele motive. Dacă este o simplă eroare, să fie recunoscută. Dacă este o problemă de organizare, să fie corectată. Dar dacă este o strategie politică de a limita vizibilitatea unui viceprimar pentru că imaginea lui crește, atunci avem o problemă serioasă.
Pentru că într-o administrație democratică nu ar trebui să conteze cine este mai comod pentru primar. Ar trebui să conteze cine muncește, cine reprezintă instituția și ce rezultate are. Iar comunicarea publică trebuie să spună adevărul despre activitatea administrației, nu să decidă cine are voie să crească în ochii oamenilor.
Ploieștiul nu are nevoie de o administrație care își împarte vizibilitatea după simpatii și calcule politice. Are nevoie de o administrație care lucrează pentru oameni și care are curajul să-și asume public fiecare om care muncește pentru oraș.
Iar dacă există două măsuri în comunicarea oficială, poate că este timpul ca cineva să explice de ce.
Pentru că tăcerea poate ascunde un eveniment. Dar repetată suficient de mult, tăcerea devine mesaj.





